ACUM. -17 grade Celsius la Vf. Iezer, -15 la Ocna Șugatag și Petrova, -14 la Târgu Lăpuș. Cum se CIRCULĂ și debitele apelor

ACUM. -17 grade Celsius la Vf. Iezer, -15 la Ocna Șugatag și Petrova, -14 la Târgu Lăpuș. Cum se CIRCULĂ și debitele apelor

Vremea a fost deosebit de rece, geroasă noaptea și dimineața. Cerul a fost mai mult noros, în cursul zilei, când pe arii relativ extinse a nins slab. Cantitatea maximă de precipitații s-a înregistrat la Suciu de Jos, 1,8 l/mp. Noaptea cerul a devenit variabil. Vântul a suflat slab, la moderat, cu intensificări, în zona montană înaltă de până la 85 km/h (Vf. Iezer), unde a spulberat zăpada. Temperaturile maxime, în cursul zilei au avut valori cuprinse între -5 grade Celsius (Târgu Lăpuș, Ocna Șugatag și Baia Mare) și -4 grade Celsius ( Sighetu Marmației). La această oră, valorile temperaturii aerului indică -17 grade Celsius la Vf. Iezer, în Pasurile Prislop și Pasul Gutâi, -15 grade Celsius la Ocna Șugatag și Petrova, -14 grade Celsius la Târgu Lăpuș, Sighetu Marmației, Borșa Vișeu de Sus și -11 grade Celsius în Baia Mare. Rețeaua de drumuri naționale din județ este practicabilă. Pe sectoarele de drumuri naționale se circulă în condiții de iarnă. Cerul este senin pe toate sectoarele de drumuri naționale, iar vizibilitatea în trafic este bună. Carosabilul este curat și parțial umed pe majoritatea sectoarelor de drumuri naționale. Zăpadă frământată cu grosimea de până la 2 cm se găsește depusă pe carosabil în Pasul Prislop, între km 160 și km 180. S-a intervenit cu 18 utilaje și s-au împrăștiat 79 tone de material antiderapant, dar și clorură de calciu pentru prevenirea și combaterea poleiului. Stratul de zăpadă măsura 50 cm la Vf. Iezer, 28 cm la Cavnic, 24 cm la Băiuț, 15 cm în Baia Borșa, 11 cm la Săcel și Mara, 6 cm la Târgu Lăpuș și Ocna Șugatag.
Debitele și nivelurile cursurilor de apă din județ au fost ușor variabile. Nu au fost semnalate probleme pe cursurile de apă din județ. Gheața este prezentă pe malurile râurilor Tisa, Vișeu, Cisla, Vaser, Ruscova, Iza, Botiza, Boicu, Mara, Cosău, Săsar, Nistru, Sălaj, Firiza. Temperaturile scăzute au favorizat formarea unui pod de gheață cu ochiuri pe râurile Cavnic și Nistru. Un pod de gheață întrerupt este format pe cursul râului Mara. Curg sloiuri de gheață pe cursurile râurilor Tisa, Vișeu, Iza, Mara, Cavnic, Lăpuș și Suciu. Exploatarea amenajării hidrotehnice Strâmtori-Firiza se desfășoară în conformitate cu regulamentul de exploatare, în condiții de siguranță.
Pentru astăzi, prognoza meteorologică prevede că vremea se va menține deosebit de rece, geroasă dimineața și noaptea. Cerul va fi temporar noros în cursul zilei, când va ninge slab. Vântul va sufla slab, la moderat. Temperaturile maxime vor avea valori cuprinse între -7 grade Celsius și -4 grade Celsius. Cele minime vor fi cuprinse între -18 grade Celsius și -14 grade Celsius, mai scăzute în zonele depresionare până spre valoarea de -20 grade Celsius.
Conducătorii de autovehicule pot solicita informații despre starea de practicabilitate a rețelei de drumuri rutiere sau anunța dacă întâmpină probleme în trafic la Secția de Drumuri Naționale Baia Mare, telefon 0262 212138, respectiv S.C. Drumuri și Poduri S.A. Maramureș, telefon 0262 213144.

Instituția Prefectului – Județul Maramureș
Persoană de contact: Dan Bucă,
purtător de cuvânt
Tel.: 0755-112726

Previous VIS DE IARNĂ în Maramureș pentru copii și tineri din 25 de județe
Next ANCHETĂ a Consiliului Județean la clădirea cu TAVANUL SURPAT care a ucis un bătrân

About author

You might also like

Actualitate 0 Comments

Arta de a vorbi frumos…

web hosting

În data de 17 ianuarie, în cadrul Facultății de Litere CUNBM, s-a desfășurat workshop-ul “Retorică și hermeneutică în discursul contemporan”. La această activitate au participat studenți ai specializărilor Jurnalism și

Actualitate 0 Comments

Muzeul Satului – neîncăpător pentru miile de participanți la a IX-a ediție a evenimentului ”Crăciun în Maramureș”

web hosting

Deschiderea oficială a celei de-a IX-a ediții a evenimentului „Crăciun în Maramureş” a avut loc sâmbătă, 23 decembrie 2017, la ora 11.00, la Muzeul Satului din Baia Mare. În organizarea

Actualitate 0 Comments

TEATRU DE RĂZBOI mocnit la Mireșu Mare. MISTREȚII SCOT DIN PĂMÂNT GRÂUL ÎNCOLȚIT

web hosting

> Problema pagubelor făcute de mistreții metișați la Mireșul Mare continuă. Oamenii vor picheta Prefectura! > Numărul mistreților este de ZECE ORI MAI MARE decât normal. Culturile oamenilor sunt deja

0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!

Leave a Reply