BLATUL de la PNL  Baia Mare. Acuzațiile GRAVE ale unui candidat la funcția de PREȘEDINTE

BLATUL de la PNL Baia Mare. Acuzațiile GRAVE ale unui candidat la funcția de PREȘEDINTE

Mihai Onisei este un personaj pestriț pe Facebook. Se afișează făcând mici, fripturi ori în ipostaze în care se strâmbă ca un circar. Ba ne înjură cu DEGETUL MIJLOCIU ba vrea să fie PREȘEDINTE PNL Baia Mare. Înainte de recentele alegeri din partid a dezvăluit BLATUL din PNL, organizația municipală. Numai că a uitat să ne spună aceste lucruri până EL A FOST ÎN CĂRȚILE aceluiași BLAT.

> După ce își acuză colegii de MĂSLUIREA alegerilor, le urează SUCCES HOȚILOR din noul birou!
> PNL nu a avut NICIO REACȚIE la dezvăluirile lui Onisei potrivit cărora ALEGERILE la municipiu au fost TRUCATE

Mihai Onisei: “CĂRȚILE SUNT FĂCUTE DINAINTE”.
Mihai Cerneștean S-A PREDAT înainte de luptă. Aflați ce a primit în schimb

Grave acuzații găsim pe pagina de Facebook ale unui fost candidat la alegerile din PNL Baia Mare desfășurate joia trecută. Este borba despre acuzațiile lui Mihai Onisei, un șters personaj politic din PNL. Onisei a anunțat cu câteva ore înainte de alegeri: “CĂRȚILE SUNT FĂCUTE DINAINTE”. Aflăm dintr-o dată de la pestrițul politician necopt că PNL este un fel de coteț de porci. Suntem de acord, numai că în mizeria aceluiași loc s-a tăvălit bine-mersi fără să aibă vreo mustrare de conștiință. ȘOCant este faptul că doar în ziua alegerilor în care CĂRȚILE nu au fost făcute ca el să fie ales PREȘEDINTE, PNL nu mai este transparent, nu mai este un partid liber, nici echidistant, ci un organism unde au loc trucuri și înșelătorii. Extraordinar, domnule Onisei! De câtă vreme spunem noi aceste lucruri și niciodată, dar niciodată nu ne-ați dat dreptate! O altă surpriză neplăcută, după cele de a nu da nociun comunicat oficial cu privire la alegerile cu scandal de la Sighetu Marmației și de a anunța oficial alegerea lui Călin Bota la președinția PNL Baia Mare, este aceea că PNL NU A AVUT NICIO REACȚIE la acuzațiile tânărului și neliniștitului Onisei care ne salută pe toți cu degetul mijlociu. Pe toți care-l povestim pe la spate și prin ziare.

ALEGERI mari la CRÂȘMĂ!
La 13:33, joi înainte de alegeri. Prăjitorul de mici și grătare pe Facebook, intelectualul PNL care se pozează mai mereu cu fața strâmbă ca la balamuc, ne ANUNȚĂ DEZASTRUL din PNL Baia Mare! El se adresează, victimizându-se, liberalilor băimăreni care-i urmăresc inexistenta activitate poltică dar îi apreciează fripturile pe rețelele de socializare, că au loc alegeri la un respectat restaurant din Baia Mare, deci nu la partid unde ar trebui să se facă politica liberală. ” Dragi liberali baimareni, astazi de la ora 17, la Gran Gala Il Padrino, vor avea loc alegerile pentru BPL Baia Mare. Mi-am depus candidatura cu gandul si speranta ca aceste alegeri vor revigora organizatia municipala si o vor scoate din neantul in care se afla.” Uluitor. Acest Bruce Willis al liberalismului local, de pizzerie, precizează cu exactitate restaurantul unde au loc alegerile dar nu ne spune la ce funcție și-a depus candidatura. Vedeți? Omul ține mai mult la pasiunea sa primară, friptul pulpelor decât la politică, ceea ce nu-i un păcat. Și când ne gândim că acest măscărici de Facebook ar fi putut revigora organizația municipală ne gândim cum a fost posibil ca unul ca el să ajungă în postura de a candida la cea mai importantă funcție de la municipiu. Sau să interpretăm într-un alt fel? Să fi ajuns organizația despre care chiar el ne spune că e în neant, tocmai pentru că unii ca el sunt acolo? E posibil. Deci are ceva dreptate, dreptatea sa.

PNL, partidul cel RĂU
“Am crezut ca vor fi alegeri libere, echidistante, deschise si transparente, asa cum ar trebui sa fie intr-un partid care isi doreste reforma. Am sperat ca va fi o competitie deschisa si fara dedesubturi, fara trucuri si fara inselatorii. M-am amagit singur”, își continuă dezvăluirile marele politician al grilului. Adică de unde știa dinainte că nu vor fi așa? Doar într-un singur caz putea să știe. Doar dacă a participat la BLAT și BLATUL nu i-a fost favorabil! În rest putea să știe de aranjamente după alegeri. Deci? Păi cine i-ar fi spus de matrapazlâcuri dacă acestea aveau să-l excludă din joc? Un fel de “Noi furăm alegerile în defavoarea ta dar să nu spui nimănui”! Ha, ha, ha! Așadar avem de a face cu un farsor la fel la toți ceilalți în cazul în care ar avea dreptate, că ALEGERILE în PNL Baia Mare au fost MĂSLUITE.

Din onoare… SUCCES HOȚILOR!

“Ma voi prezenta totusi, pentru ca am onoare, demnitate si respect, in primul rand fata de mine, iar apoi fata de oamenii din jurul meu. Va astept si pe voi, cei care sunteti membrii, sa luati parte la acest exercitiu care trebuia sa fie democratic si care avea scopul de a intari PNL. Sa speram ca va fi asa. P.S: Mi-am retras candidaturile de pe toate functiile din motivele specificate mai sus. Succes noului birou”. Nu se poate! Omul parcă a mâncat mici cu un surplus consistent de bicarbonat de sodiu. Mai întâi îi invită și pe ceilalți la MASCARADĂ, pentru că doar trebuia să fie un exercițiu democratic, ca pe urmă să le ureze SUCCES HOȚILOR! Vă vine să credeți? Vedeți de ce liberalismul în speță, și politica în general NU ARE NICIUN VIITOR? Din cauza unor PSEUDO-lideri ca el. Un strâmbă-poze pe Facebook.

ATAC la Bota. Bota, nicio replică

“Cei care au avut responsabilitatea organizarii alegerilor au castigat….nu e normal? Calin Bota a iesit presedinte….acum e presedinte la Baia mmare, la Maramures si in comisia de organizare a alegerilor in Maramures 🙂 nu mai este altul ca el nicaieri…. 😀 :)))”, continuă Onisei pe Facebook, singurul loc unde se poate da mare dar este mic. În rest este doar mic. Singurul loc unde știe politică. Singurul loc unde a fost candidat care ar fi putut câștiga alegerile și de unde ar fi putut revigora organizația. În rest, înainte de alegri, și-a pus pampersul, și-a luat suzeta și la plăcinte… înainte iar la război înapoi… pe Facebook. Facebook, casa lui, meseria lui, cariera lui. Aici e bine. Aici unde el renunță la funcții dar cei care nici măcar nu-i citesc postările îl felicită și îi urează succes, fiind nevoit să revină mereu să le aducă aminte că nu mai candidează. Vezi domnule Onisei cât de jalnic ești? Oamenii nu te cred nici când le spui adevărul despre tine că în rest nu le spui nimic. Surprinzător este că PNL nu a comentat nici pe Facebook aceste acuzații și nici printr-un comunicat oficial.

ALEGERILE S-AU TERMINAT în drum spre pizzerie

Într-un dialog pe pagina sa de Facebook, Mihai Onisei recunoaște că la restaurant s-a ajuns doar pentru potol că alegerile erau deja clare și că se știa deja câștigătorul înainte de aperitiv. “Multumesc Viorica, dar cartile sunt facute dinainte deja… ” Apoi mai adaugă
“Din pacate…dar trebuie sa schimbam ceva la un moment dat…sau sa se schimbe…sper sa mai fiu in viata sa vad schimbarea 🤣 🤣 “. Sincer, prietene, nu cred. Dacă tu ești o valoare nici nu vreau să mă gândesc cum sunt bandiții din partid. În dialog a intrat și jurnalista Mihaela Onea, care l-a pus la punct pentru afirmațiile făcute: “Am impresia ca pe tine NU te doare capul si iti provoci singur durere… ești putin sado-maso?” Răspunsul lui Onisei: “Asa arata aparentele, nu?” “Cam da”, a fost replica jurnalistei. Un fost jurnalist, Marius Baciu, ex-redactor șef la TL+ Baia Mare, comentează din Canada: “Ca sa devii un lider de partid trebuie sa vii cu un program, nu de reforma a filialei, ci de castigare a alegerilor locale. Nu ma refer la tine in particular cu la cum ar trebui sa arate o competitie reala. Inainte de 2000 PNL se dorea campionul unor astfel de alergeri democratice. Azi constatam ca s-a alterat atat de mult incat spuritul de competitie nu mai exista decat sforari, cutricarii si ageamii, ca sa citez dintr-un clasic al anilor ’99. ”

Când nu este PREȘEDINTE ÎNCHIPUIT ne arată DEGETUL MIJLOCIU

“-Dar stii care e problema? Ca nu vreau sa fiu nici vedeta si nici sa nu vorbeasca lumea despre mine, decat daca fac ceva despre care merita vorbit. Asa m-am saturat de toti falsii/falsele care se dau prieteni pana au nevoie sau obtin ceea ce au nevoie. (…) – Mda…si asa se duce lumea de rapa…”. Asta este o postare în care liderul liberal de la Baia Mare ne înjură prin celebrul gest tradus în cuvinte “FUCK YOU”. Cam așa a procedat și PNL cu el. Arătați-mi în lumea întreagă un lider de organizație municipală, mai ales al unui partid istoric, plin de valori care au marcat istoria țării lor dar și pe cea europeană prin deciziile politice și strategice, să se adreseze publicului cu un astfel de gest! Nu mai punem la socoteală că s-a fotografiat ca un cioban la stână pe treptele interioare ale Parlamentului, ÎN POZIȚIA ȘEZÂND! Pe noi ne-a lămurit. Grav este că există resorturi care să-i permită unui astfel de personaj să ajungă să aspire prin depunerea unei candidaturi la prima funcțiue în PNL Baia Mare. Din păcate, lângă fotografia cu degetul mijlociu apare o fotografie cu liberalii “sfinți” ai țării: COPOSU, RAȚIU și CÂMPEANU. Dar tot el ne dă lecții, într-o altă postare: “Observ printre prietenii sau cunoscutii mei din lumea virtuala, ca multi au sau au avut la pozele lor de profil, o vorba de-a lui Corneliu Coposu. <>” Suna foarte frumos, foarte idealistic si daca nu i-as cunoaste pe unii, chiar as crede ca li se potriveste. Insa ii stiu. De aceea le transmit un singur lucru: Ca sa negociezi un lucru, trebuie mai intai ca acel lucru sa fie in posesia ta!!! 🙂 🙂Numai bine, rau la nime’!!!”.

Și Cerneștean S-A PREDAT.
Și celălalt contracandidat al lui Călin Bota, consilierul județean Felician Cerneștean S-A PREDAT înainte de luptă. Gură mare în Consliliul Județean, ciocul mic în partid. Cerneștean a făcut și face în continuare parte din grupul PDL din cadrul PNL. Apropiații săi spun că a fost pus să-și depună candidatura de umplutură pentru ca și un fost pedelist să fie în cărți. Numai că nici el nu a mai ajuns la competiție. A pus batista pe țambal înainte de a pune mâna pe tacâmurile de la restaurant. În schimb cică va primi o funcție la județ unde se vor organiza alegeri în câteva zile. Până nu de multă vreme lupta pentru șefia PNL Baia Mare dar a murit speranță. S-au terminat micii de pe grătarul lui Onisei? “Are asigurat un post la PNL Maramureș. Vice îi ajunge. I-au zis să nu se bage și omul s-a retras. Credeam că-i luptător dar e un papagal”, ne-a declarat o sursă din PNL.
Detectivul de Presă ȘOC!

Previous La PNL Sighetu Marmației. ALEGERI CONTESTATE LA BUCUREȘTI
Next ȘOFERUL lui Ovidiu Nemeș, MEMBRU în BPL Sighet

About author

You might also like

Politica 1Comments

ȘOC! Daniela Ivașcu CANDIDEAZĂ pentru o funcție SURPRIZĂ în PNL

  Avocata sigheteană Daniela Ivașcu se va afla la București la finele acestei săptămâni pentru a participa la Congresul PNL de sâmbătă dar și la alegerile din cadrul Consiliului Național

Politica 0 Comments

Gabriel Zetea (PSD): ”Peste 40% dintre maramureșeni au ales PSD la alegerile parlamentare. Mulțumim, Maramureș!”

  Alegerile parlamentare s-au încheiat duminică, 11 decembrie 2016, la ora 21.00, cu închiderea urnelor și numărarea buletinelor de vot. După o lună de campanie electorală în care reprezentanții Partidului

Politica 0 Comments

VIDEO. Dan Hotico – rupt pacă din ȘTIINȚA PROSTIEI de pe National Geographic

După Adrian Todoran și Dan Hotico pare rupt din serialul de pe NationaL Geographic, ȘTIINȚA PROSTIEI. Discursul său a fost tulburător. DE PROST. Doar pentru că nu avea niciun prieten

0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!

Leave a Reply