sfara tours orizontal va ureaza un 2021 plin de calatorii!

Ce nu știați despre DOINA BENTU. De la artă la bucătărie: “Pot să realizez cel puțin 20-30 de rețete din bucătăria lumii”.

Ce nu știați despre DOINA BENTU. De la artă la bucătărie: “Pot să realizez cel puțin 20-30 de rețete din bucătăria lumii”.

Binecunoscuta şi mult îndrăgita doamna Doina Bentu, “sufletul” Palatului Copiilor Baia Mare timp de 23 de ani (respectiv 1990-2013) şi  organizatoarea a numeroase festivaluri naționale si internaționale de interpretare muzical-coregrafică, profesor de muzică vocală încă din anul 1985 la Palatul Copiilor, ne împărtășește nouă (Ce onoare!!!), tinerilor de la Cercul de Jurnalism Cultural în Limba Engleză al acestei instituții, coordonat de prof. Ancuța Muntean, secretele şi sursa pasiunii muzicale si culinare. Pentru prima dată, după o inițiere in ale jurnalismului, tehnici şi abordări in cadrul orelor de cerc, ne-am luat inima-n dinţi şi ne-am intrat in rolul de jurnaliști, fiind onorați sa avem, ca primă personalitate culturală intervievată, o adevărată Doamnă-  Doina Bentu (D.B.)

Rep.: Cum vă faceți timp să îmbinați munca cu pasiunea?

 D.B.: Dacă ești pasionat de ceva nu este foarte greu să-ți gestionezi timpul, tot ce faci din pasiune, faci cu foarte mare drag și faci pentru persoanele dragi ție. Pasiunea pentru muzică vine de undeva din copilărie: tatăl meu cânta foarte frumos la acordeon, mama mea cânta, avea o voce superbă, în timp ce lucra, cânta foarte mult și cred că din acele momente, de la 4-5 ani, pasiunea pentru cântat a devenit pentru mine o preocupare constantă după care, bineînțeles, la liceul pedagogic muzica era o disciplină foarte importantă și apoi Academia de Muzică de la Cluj “Gheorghe Dima”. Legat de cealaltă pasiune, pentru gătit…

Rep.: Tocmai intenționam să vă întreb, pe lângă pasiunea pentru muzică aveți o pasiune pentru gătit, nu? Ce secrete ne puteți divulga despre cămara bunicii”?

D.B.: Tot de la mama mea am moștenit această pasiune pentru gătit. Ea gătea minunat și cred că în copilărie până pe la 2 ani în hard-ul, cip-ul fiecăruia se fixează gusturile pentru diverse mâncăruri și cred că rămâi toată viața cu acele gusturi din copilărie, în raport cu ele stabilești ce-ți place și ce nu. Într-adevăr cămara bunicii este plină, este la Firiza și știu din cap să fac cel puțin 20 de rețete de murături, dulcețuri, pickless-uri, chiar rețete mai exotice, gemuri cu ghimbir, ardei iute, combinații mai diverse și mai neașteptate. Cred că fac una dintre cele mai bune rețete de zacuscă. Prietenii, după ce au mâncat spun că nu le mai place în altă parte, am niște ingrediente secrete care probabil că fac diferența. Îmi place foarte mult să gătesc, experimentez rețete din toată lumea.

Rep.:  Știm din surse sigure că jurizați o multitudine de festivaluri muzicale in Lituania, Rusia, Malta, Muntenegru, Bulgaria etc.  Obișnuiți să „furați” din secretele bucătăriilor internaționale?

D.B.: Chiar mâine plec în Kaunas în Lituania, deja cunosc 2-3 rețete pe care le-am mai gustat anul trecut și acum 2 ani și de obicei îmi notez sau întreb care sunt ingredientele de bază și fac rețetele acasă. Pot să realizez cel puțin 20-30 de rețete din bucătăria lumii. Pot să fac curry indian, o supă vietnameză, deci lucruri și mai rare. Dacă ne raportăm la bucătăria italiană, spaniolă, o paella nu e greu de făcut. Din bucătăria italiană chiar mă pricep destul de bine. Totul este să știi să cauți ingrediente pentru că fără „marsala” nu poți să gătești preparate indiene. E unul dintre trucurile culinare pe care aceasta ni le „servește”. Pentru bucătăria italiană ai nevoie de asemenea de ingrediente specifice fără de care nu-ți iese cum trebuie. Nu este greu dacă faci cu pasiune și dacă ai ustensile și spice-uri adică ingredientele.

Rep.: Cum vă pregătiți pentru Masa Festivă de Sărbători?

D.B.: Am început să caut rețete, noutate va fi pentru masa de Crăciun o piftie de ”cucoș” făcută atipic dintr-un cocoș întreg la care îi iei pielea, toată carnea se fierbe asemenea unei supe după care se taie și se umple din nou pielea de cocoș în carnea fiartă care durează 8-10 ore și e o delicatesă.

Rep.: Ce festivaluri mai jurizați până la Crăciun? Dacă mai jurizați…

D.B. : Până la Crăciun, nu. Anul acesta am avut multe festivaluri naționale, internaționale cum ar fi in Malta, Lvov (Ucraina), Moscova, am mai fost la Zakynthos, Budva (Muntenegru) și urmează Kaunas, în țară am fost la Pitești, Buzău și săptămâna trecută la Oradea.

Rep.: Dacă ar fi să-i cereți ceva Moșului, ce ați cere în acest sfârșit de an?

D.B.: Să fim toată familia reunită cu copii, nepoți, să ne bucurăm în jurul bradului de tot ceea ce sărbătoarea de Crăciun aduce.

Rep.: Și în încheiere, ce însemnă pentru dumneavoastră Palatul Copiilor în calitate de profesor?

D.B.: A doua casă.

                                                                      Grupa de Jurnalism Cultural PCBM

  Prof. Coord. Ancuţa Muntean

 

Credit Foto: https://www.facebook.com/doinaelena.bentu

 

Previous EMISIUNEA (II). ROMÂNIA din afara României. BORȘENII care fac STANDURI la marile expoziții INTERNAȚIONALE
Next Muzeul Satului - neîncăpător pentru miile de participanți la a IX-a ediție a evenimentului ”Crăciun în Maramureș”

About author

You might also like

Monden 0 Comments

VIDEO. Karádi Boutique Hotel va oferă RELAXARE la Hajdúszoboszló!

Pachet valabil: 15.10. 2017 – 21.12 .2017 3 zile / 2 nopți: 80 euro/ pers + taxa de stațiune Pachetul include cazare în camere clasic, paturi dotate cu saltele bio

Monden 0 Comments

ROMÂNIA din afara României (I). STANDUL actorului Keanu Reeves REFĂCUT de BORȘENI la Milano, la EICMA 2017

În perioada 7-12 noiembrie a.c. s-a desfășurat la Milano în Italia cea mai mare expoziție din lume de motociclete, biciclete și accesorii. Trei dintre standurile unor producători mondiali de profil

0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!

Leave a Reply