FALSUL jucător! Și Cosmin Filip a fost SUGATIVĂ la FC Baia Mare
Ies la iveală noi documente care arată diferitele moduri în care A FOST UCIS sportul băimărean, printre care fotbalul în era “veche” cherecheșiană, de dinaintea arestării sale pentru fapte de corupție. În instanță dar și pe câteva segmente media, cetățenii Băii Mari și mai ales microbiștii au putut lua la cunoștință cum se SUGATIVAU banii, care în loc să ajungă în mișcarea sportivă propriu-zisă, ajungeau la aceleași câteva persoane, parte din sistemul mafiot al escrocului Cătălin Cherecheș, plasate să căpușeze toate echipele sportive din municipiul Baia Mare. Una dintre SUGATIVELE de la ACS Fotbal Municipal Baia Mare a fost jurnalistul Cosmin Filip. El încasa ILEGAL de la club diverse sume de bani. Pe lângă cele în calitate suspectă de vicepreședinte, lua și bani ca FOTBALIST ÎNCHIPUIT, ceea ce în contextul de față nu e afecțiune ci INFRACȚIUNE. Dar iată, pentru început, câteva exemple. Pe statul de plată “privind premierea sportivilor ocupanți ai locului II la Cupa Anului Nou – Decembrie 2013”, vicepreședintele Cosmin Filip, care semnează documentul în această calitate îi acordă lui … Cosmin Filip (aceeași persoană -n.r.) o PRIMĂ de 300 de lei în calitate de JUCĂTOR, adică fotbalist! Desigur, poate banii nu sunt pentru împroșcatul mingii în timpul meciurilor ci sunt pentru frecatul propriilor mingiuțe în afara gazonului dar în cadrul competiției “Renii lui Moș Crăciun de la Primărie”
Într-un alt document, vicepreședintele suspect Cosmin Filip, semnează și acordă prin “Statul de plată – Convenții civile jucători”, propriei persoane, în calitate de FALS JUCĂTOR, printre salarii și avansuri bănești și “Primă joc FC JUCU – FC Municipal BM” în valoare de 200 de lei, în data de 19.10.2013 dar și “Primă joc cu FC Național Sebiș”, în valoare de 100 lei în 04.12.2013. Toate aceste furăciuni se adaugă la salariul lunar de 1.200 de lei. Câte minute a jucat acest escroc pentru FC Baia Mare? Niciun minut. E jucător de fotbal? Nu! Cum este posibil acest lucru? Când furi NU pui asemenea întrebări, furi și gata. Și în acest mod ne-au furat fotbalul, echipa, așteptările nostre fotbalistice. Am vrut doar să știți.
Detectivul de Presă ȘOC!
About author
You might also like
Dr. Viorica Cherecheș, DEPUTAT de Maramureș a făcut prima INTERPELARE MINCINOASĂ
Deputatul maramureșean dr. Viorica Cherecheș s-a trezit în scaunul de parlamentar și a făcut o interpelare cu privire a “lipsei vaccinurilor”. Interpelarea este una MINCINOASĂ, nedocumentată și cuprinde informații grave
Video EXCLUSIV. Reacția premierului Ludovic Orban vizavi de SCANDALUL Piața Izvoare Baia Mare – Kaufland. Alfă ADEVĂRUL despre MANEVRELE lui Cătălin Cherecheș!
Premierul Ludovic Orban s-a aflat la finele săptămânii trecute în Maramureș la Târgu Lăpuș și Cicârlău, tocmai în ziua în care proiectul de Hotărâre de Consiliu Local care prevedea concesionarea
VIDEO. Candidatul “PROSTITUAT”. Dorin Sabo (independent) A PUPAT MÂNA PIRANDELOR până a fost dat afară de la un chef
Pentru a câștiga alegerile din Baia Sprie de duminică 11 iunie a.c., candidații sunt capabili de orice. Din păcate unii au ajuns să coboare ștacheta comportamentului civilizat și să se
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!