sfara tours orizontal va ureaza un 2021 plin de calatorii!

Femeile liberale din Maramureș, implicate în campania de prevenție a cancerului la sân

Femeile liberale din Maramureș, implicate în campania de prevenție a cancerului la sân

Organizația Femeilor Liberale din Maramureș se implică într-o amplă campanie de informare, conștientizare și prevenție a cancerului mamar, în condițiile în care circa 80 la sută din cazuri sunt depistate în fază avansată și doar 20 la sută în fază incipientă.

Campania de informare și prevenție începe miercuri, 9 octombrie, și se va desfășura timp de trei zile în Baia Mare, Baia Sprie, Sighetu Marmației,Târgu Lăpuș, Rogoz, Cicărlău, Seini, Petrova, Rona de Jos și Botiza.

,,În cadrul campaniei, vom organiza întâlniri și discuții cu medici, cu asistenți medicali, deoarece informarea femeilor este esențială în prevenția cancerului la sân. Femeile vor fi încurajate să se prezinte anual la un consult de specialitate, pentru că trebuie să recunoaștem, femeile își neglijează adesea sănătatea, fapt confirmat și de datele statistice, care arată că cele mai multe cazuri de cancer la sân sunt depistate în fază avansată.Suntem alături de toate femeile, susținem prevenția și păstrăm speranța.”, a declarat Valeria Mirela Brezoczki, președinta OFL Maramureș.

Campaniile de informare în vederea prevenției cancerului la sân sunt extrem de importante în contextul în care în 2018 au fost depistate circa 9600 de cazuri, iar 3300 din acestea au fost mortale.

Prin această campanie,  Organizația Femeilor Liberale din Maramureș își propune să convingă femeile să meargă la medic constant, astfel încât să poată preveni instalarea bolii și, atunci unde e cazul, să înceapă tratamentul la timp, înainte să fie prea târziu.

PNL Maramureș

Previous Lipsa infrastructurii ucide. Nepăsarea criminală a pesediştilor costă vieţi
Next Smart City. Tinerii liberali din Maramureș caută soluții inovative pentru comunitățile locale

About author

You might also like

Politica 0 Comments

Primarul Gavril Ropan: “RĂZBOIUL de acum ÎNCEPE și e greu de dus. Klaus Iohannis trebuie să fie PREȘEDINTE”

Peste 800 de maramureșeni au fost prezenți la reuniunea Comitetului de Coordonare Județeană a PNL, eveniment desfășurat la ATP Tech Center- Sala Filadelfia, la finele săptămânii trecute, în prezența a

Politica 0 Comments

Maramureșul reprezintă destinația preferată a românilor pentru Anul Nou

Potrivit unui sondaj realizat de site-ul travelminit.ro, în topul destinaţiilor preferate ale turiștilor pentru Revelion sunt Maramureşul (votat de 23,8% dintre respondenţi), urmat foarte strâns de Bucovina (23,4%), Transilvania (15,8%),

Politica 0 Comments

Cornelia Negruț (PRO Romania): “După fuziunea cu ALDE, PRO România este singura alternativă la înțelegerea dintre PSD și PNL”

Fuziunea dintre PRO România și ALDE creionează un partid modern de factură social liberală, care își propune să obțină un rezultat foarte bun la alegerile parlamentare din 6 decembrie. Programul

0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!

Leave a Reply