sfara tours orizontal va ureaza un 2021 plin de calatorii!

O, CE APĂ “FINĂ” DAR NU-I ALCALINĂ!

O, CE APĂ “FINĂ” DAR NU-I ALCALINĂ!


POVESTEA UNOR FOTOGRAFII. Fost președinte al Consiliului Județean Maramureș și fost consilier județean, Marinel Covacs este foarte atent atunci când vine vorba de alimentație. Adică nu-i este indiferent ce bea și ce mănâncă. Aciditatea la stomac i-a dat bătăi de cap în ultimii ani fapt pentru care i-a cerut niște sfaturi colegei sale de consiliu, dr. Cornelica Ilea. Medic cu experiență, dr. Ilea i-a prescris un tratament pe bază de argilă. Numai că acesta nu a fost suficient. Marinel Covacs are nevoie de apă mult mai alcalină decât cea normală. Obișnuit să poate cu el apa plată, indiferemt că se află la cursuri la universitate unde predă fie la ședințe, Marinel Covacs a descoperit un tub alcalin pe care îl ține câteva minute în sticla cu apă înainte să bea. Cristalele eliminate de acesta fac apa mai alcalină și astfel își ține reglată aciditatea stomacului. Dr. Cornelica Ilea a fost uimită de metoda găsită de colegul său și uneori o recomandă pacienților.

Detectivul de Presă ȘOC!

Previous ÎMPIEDICAT. În Limba Română. Gabriel Zetea NU ȘTIE SĂ SCRIE
Next Din cauza înghețului SĂPAREA GROPILOR PENTRU MORȚI, FĂCUTĂ CU EXCAVATORUL CU PICON!

About author

You might also like

Monden 0 Comments

Fotografia- arc peste timp. LANSARE ALBUM de FOTOGRAFIE “ROST.12 Hotare”

În cursul zilei de ieri, la Biblioteca Județeană ,,Petre Dulfu” Baia Mare s-a desfășurat lansarea ultimului album de fotografie din trilogia ,,ROST” intitulat ,,ROST. 12 Hotare” aparținând fotografului Răzvan Voiculescu.

Monden 0 Comments

CUNUNIA RELIGIOASĂ, în SECRET, la o mănăstire din Maramureș. Primarul Cătălin Cherecheș și Tabita Gliga se CUNUNĂ religios în această seară

Cununia anului în Maramureș este, cu siguranță, cea dintre primarul Băii Mari, Cătălin Cherecheș și Tabita Gliga, o tânără creatoare de modă, de succes, care deține mai multe magazine de

Monden 0 Comments

Primarul Cătălin Cherecheș și-a cerut IUBITA în CĂSĂTORIE într-o biserică. Tabita Gliga a spus “DA”

Primarul Băii Mari, Cătălin Cherecheș și-a cerut iubita în căsătorie într-o biserică. Edilul a făcut marele anunț cu câteva momente în urmă. Cătălin Cherecheș și-a luat câteva zile de concediu,

0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!

Leave a Reply