Suntem “SCUIPĂTORI” de GUMĂ după ce am fost MÂNCĂTORI de SEMINȚE

Suntem “SCUIPĂTORI” de GUMĂ după ce am fost MÂNCĂTORI de SEMINȚE

Priviți fotografiile. Nu sunt fulgi de nea. Sunt GUME mestecate și SCUIPATE. Una lângă alta. Peste tot. Nu le-ați observat până cum? Uitați-vă de acum înainte pe TOATE trotuarele. În toate parcurile. Sunt tapate de gume. Fălcile românilor s-au modernizat. Nu mai spargem semințe pe trotuare, la cinematograf, pe bancă în parc sau în fața blocului, sau o facem foarte puțin. Ne-am domnit. Mestecăm gumă. Când mâncăm, când bem cafea, molfăim. Când vorbim o facem cu accent, nu că am avea ci pentru că nu ne lasă guma să rostim corect cuvintele. Cei și mai educați SPARG baloane din gumă. Deplasându-se pe stradă cu căștile în urechi. Așa nu-și aud bășinile din gură. În mall e recital de pușcat baloane de către generația Facebook și nu numai. Dar stai, asta nu e tot, vorba reclamei. Apoi începe RECITALUL scuipatului gumelor mestecate. O BOALĂ împotriva căreia nu s-a găsit încă vaccin. De la patul de coji de semințe de pe jos, din urmă cu ceva ani, la petele de gumă mestecată și scuipată, trecerea timpului nu și-a făcut efectul pentru români. Ca de multe alte ori, acesta ne-a ocolit lăsându-ne parcă în pace. În pacea noastră, pentru că noi, românii, avem o astfel de pace specială. Acea stare în care credem că suntem BUNI pentru că de multe ori nimeni nu ne mai arată nici măcar obrazul.

Adi RUSU

Previous 25 de MILIOANE de lei de la CJ pentru ÎNTREȚINEREA drumurilor județene
Next Ei produc TRADIȚIONAL și ECOLOGIC. Aflați unde GĂSIȚI produsele lor

About author

You might also like

Editorial 0 Comments

BAI MARE, Cătăline! ÎNCOTRO ne ÎNTORCI? (I)

web hosting

> Cronică despre orașul care are “O singură șansă de salvare pe care nu o va găsi însă niciodată” Baia Mare a fost pentru mulți tineri din generația mea, orașul

Editorial 0 Comments

România nu te iubesc!

web hosting

Românii îi apără pe violatori la Vaslui și îi linșează pe apărătorii victimei. Pe victimă o “răstignesc” mediatic. Românii îi dau buchete de flori lui Pomohaci în semn de “recunoștință”

Editorial 0 Comments

Ludovic Orban – LECȚIE de COMUNICARE în partid

web hosting

Am putea crede că a fi în politică nu e nevoie de “școală”, că e suficient să crezi despre tine că poți fi politician bun doar pentru că vrei binele

0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!

Leave a Reply