๐๐ ๐๐๐๐๐๐๐ ๐๐ ๐๐๐๐ – ๐๐๐๐๐๐๐๐ ๐๐๐๐๐๐๐๐๐๐๐ ๐๐ ๐๐๐ ๐๐๐๐๐๐๐๐๐๐๐ฬ ๐๐๐๐๐๐๐ฬ, ๐๐๐๐๐๐๐๐ ๐ฬ๐ ๐๐๐๐๐๐๐๐๐๐๐ ๐๐ ๐๐๐๐๐๐๐๐๐๐ ๐๐๐๐๐๐๐๐๐๐๐๐๐๐๐ ๐ฬ๐ ๐๐๐ ๐๐๐๐๐๐๐๐๐๐๐๐
Proiectele de infrastructurฤ din Maramureศ, derulate prin parteneriatele pe care ๐๐จ๐ง๐ฌ๐ข๐ฅ๐ข๐ฎ๐ฅ ๐๐ฎ๐๐๐ญฬ๐๐๐ง le are รฎncheiate cu ๐๐ข๐ง๐ข๐ฌ๐ญ๐๐ซ๐ฎ๐ฅ ๐๐ซ๐๐ง๐ฌ๐ฉ๐จ๐ซ๐ญ๐ฎ๐ซ๐ข๐ฅ๐จ๐ซ ๐ฌฬ๐ข ๐๐ง๐๐ซ๐๐ฌ๐ญ๐ซ๐ฎ๐๐ญ๐ฎ๐ซ๐ข๐ข sau structuri din subordinea acestuia, s-au aflat pe agenda รฎntรขlnirii pe care am moderat-o astฤzi, รฎn Sala โBogdan Vodฤโa Palatului Administrativ.
Trebuie remarcat cฤ din cele 70 de astfel de parteneriate de la nivel naศional, 10%, adicฤ ศapte parteneriate sunt รฎncheiate de judeศul Maramureศ, care a fost deschizฤtor de drumuri รฎn domeniu, cu proiectul podului peste Tisa.
La discuศii au participat toศi cei care sunt implicaศi รฎn aceste parteneriate ศi proiecte: reprezentanศi ai structurilor decizionale centrale ศi regionale, ai unitฤศilor administrativ teritoriale cuprinse รฎn aceste proiecte sau pe traseul lor, proiectanศi ศi executanศi.
Am analizat proiectele pe tipuri de infrastructurฤ โ feroviarฤ, aeroportuarฤ ศi rutierฤ. Fiind de faศฤ toศi factorii implicaศi, acolo unde se รฎntรขmpinau dificultฤศi am putut gฤsi รฎmpreunฤ soluศii de ieศire din impas. A fost o รฎntรขlnire fructuoasฤ, ale cฤrei rezultate vor dinamiza derularea proiectelor.
Pentru toate acestea ศin sฤ mulศumesc celor prezenศi: secretarii de stat รฎn ๐๐ข๐ง๐ข๐ฌ๐ญ๐๐ซ๐ฎ๐ฅ ๐๐ซ๐๐ง๐ฌ๐ฉ๐จ๐ซ๐ญ๐ฎ๐ซ๐ข๐ฅ๐จ๐ซ ๐ฌฬ๐ข ๐๐ง๐๐ซ๐๐ฌ๐ญ๐ซ๐ฎ๐๐ญ๐ฎ๐ซ๐ข๐ข Adrian Foghiศ ศi Ionel Scrioศteanu, consilierul de stat รฎn Cancelaria Prim-ministrului, Ciprian Hojda, ศefa Departamentului Obศinere Finanศฤri din CNAIR, Cristina Amฤrฤzeanu, ศefa Serviciului Evaluare ศi Contractare din Direcศia Generalฤ Programe Europene de Transport, Maria Dฤnilฤ, directorul regional al CFR, Cornel Filip, directorul DRDP Cluj, Mihai Iuga, prefectul judeศului, Rudolf Stauder, proiectanศi ศi executanศi, reprezentanศii Primฤriei Baia Mare ศi reprezentanศii autoritฤศilor locale implicate.
Nu รฎn ultimul rรขnd, le mulศumesc colegilor mei din Consiliul Judeศean, care lucreazฤ la aceste proiecte ศi care se implicฤ pentru a fi implementate cรขt mai repede.
Ionel Bogdan, preศedinte CJ Maramureศ
About author
You might also like
Breaking news. Mocฤniศa a DERAIAT DIN NOU
Surse ale Detectivului de presฤ ศOC! ne-au declarat cฤ รฎn urmฤ cu vreo 10 minute, Mocaniศa de la Viศeu de Sus, Maramureศ a deraiat din nou, a doua oarฤ, รฎn
Reamintim pentru cei care รฎncฤ nu au aflat. Din data de 11.09.2023 s-a modificat programul de circulaศie al autobuzelor ศi troleibuzelor URBIS
Din data de 11.09.2023 s-a modificat programul de circulaศie al autobuzelor ศi troleibuzelor URBIS. Deschideศi programul ศi/sau descฤrcaศi-l deschizรขnd linkul de mai jos: https://www.urbisbaiamare.ro/media/file/program/2023-09-06-Programul-autobuzelor-si-troleibuzelor-urbis-din-11-09-2023-.pdf
Am avut bucuria de a mฤ รฎntรขlni astฤzi cu comunitฤศile din ศara Codrului ศi ศara Chioarului, la douฤ dintre cele mai longevive evenimente care au loc an de an รฎn judeศul nostru: Tรขrgul Cepelor, aflat la cea de-a 53-a ediศie, ศi Serbฤrile Comunei Copalnic-Mฤnฤศtur, sฤrbฤtoare aflatฤ la cea de-a 18-a ediศie – Ionel Bogdan, preศedintele Consiliului Judeศean Maramureศ
Tรขrgul Cepelor este un festival cu tradiศie pentru ศara Codrului, iar gazda noastrฤ a fost primarul comunei Asuaju de Sus, Vasile Boitor, care a fost รฎn fruntea comunei timp de
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!