Acțiuni ALDE Maramureș la Cavnic și Ocna Șugatag
Consiliul Local al Tinerilor
Ziua de 1 iunie 2018 a început la Primaria Cavnic cu o ședință a Consiliului Local al Copiilor, unde cele peste 20 de proiecte susținute de cei mici au fost adoptate în unanimitate, se arată într-un comunicat ALDE Maramureș. „La invitația domnului primar Vladimir Petrut la ședință au participat din partea ALDE Maramureș, Cornelia Negruț, Dan Hotico, Birișan Răzvan, Florin Pop și Mihai Onisei. Toți consilierii au primit diplome de onoare și dulciuri. După ședință, copiii au avut ocazia de a se întâlni cu îndrăgite personaje din desenele animate. Ziua Copilului a fost una deosebită care a adus multe surprize și bucurii copiilor din Cavnic”, se mai spune în informare.
S-a constituit ALDE Ocna Șugatag
Cornelia Negruț, președinte ALDE Maramureș ne-a mai informat că duminică s-a constituit Biroul Politic al ALDE Ocna Șugatag. “Le dorim succes noilor colegi și noului președinte, Bumbar Adriana. Din partea Biroului Politic Județean au participat alături de mine domnul Tivadar Ioan, președinte ALDE Sighetu Marmației, dl. Florin Costeniuc, membru și consilier local ALDE Cavnic, dl. Florin Pop, secretar general ALDE Maramureș. Invitat la aceste alegeri a fost domnul primar al Cavnicului, domnul Vladimir Petrut”.
Detectivul de Presă ȘOC!
About author
You might also like
TOȚI budeștenii AU PRIMIT PĂȘUNE. Gestul EXTRAORDINAR al unui consilier local PMP
În războiul BUDEȘTI contra BUDEȘTI, una dintre bătălii i-a avut câștigători și pe cetățeni. Este vorba de încredințarea directă a pajiștilor aflate în extravilanul comunei din domeniul privat al acesteia.
Un oraș în ruină – prima impresie a turiștilor. Intrările în Baia Mare, Capitala Tineretului din România.
Aerogara Aeroportului (Inter)Național Maramureș trece printr-un proces de renovare în vederea deschiderii într-un orizont de timp încă neconturat. Din 2016 curg promisiunile din partea președintelui CJ Maramureș – Gabriel Valer
Ionel Bogdan, președinte PNL Maramureș: “Inițiativa celor 3 Mări poziționează România ca un lider important la nivel regional. Succesul se datorează președintelui Klaus Iohannis”
Summit-ul de la București al Inițiativei celor 3 Mări poziționează România ca un lider important la nivel regional, iar acest succes se datorează președintelui Klaus Iohannis care, în ciuda divergențelor
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!