sfara tours orizontal va ureaza un 2021 plin de calatorii!

AGLOMERAȚIE la UPU după STAREA de URGENȚĂ. Predomină TRAUMATISMELE, în special fracturi accidentale. 6688 de pacienți au avut nevoie de ÎNGRIJIRI medicale în Starea de urgență

AGLOMERAȚIE la UPU după STAREA de URGENȚĂ. Predomină TRAUMATISMELE, în special fracturi accidentale. 6688 de pacienți au avut nevoie de ÎNGRIJIRI medicale în Starea de urgență

În perioada stării de urgență, între 16 martie și 15 mai, în Unitatea de Primire Urgențe (UPU) a Spitalului Județean de Urgență “Dr. Constantin Opriș” Baia Mare (SJUBM) s-a acordat asistență medicală pentru 6688 de pacienți.

Potrivit medicului șef UPU, dr. Dan Roman, după ieșirea din starea de urgență, s-a remarcat o creștere a numărului de pacienți care s-au adresat serviciului de urgență, un procent considerabil fiind reprezentat de persoane care au suferit diverse traumatisme.

Mai precis, în perioada 15 mai – 25 mai 2020, la urgență au ajuns 1586 de pacienți. Dintre aceștia, 227 au prezentat traumatisme, în special fracturi accidentale.

Încurajăm respectarea regulile de distanțare socială și igienă, recomandate de către autorități și prezentarea în Unitatea de Primire Urgențe în cazuri justificate, pentru a nu supraaglomera acest serviciu și a evita riscul de contagiozitate.

Vă reamintim că accesul în spital, atât pentru serviciile Ambulatorului Integrat, cât și serviciul de urgență, se realizează doar după efectuarea triajului epidemiologic, ne-a declarat MANAGER INTERIMARDr. POP VASILE-IOAN.

Previous EXCLUSIV. Programul premierului LUDOVIC ORBAN, pe ore, în Maramureș și Târgu Mureș. Primul ministru va fi la Târgu Lăpuș și Cicârlău
Next Ionel Bogdan: Sprijinim cu măsuri active economia și angajații afectați de pandemia de COVID-19

About author

You might also like

Social 0 Comments

AZIL nou de BĂTRÂNI la Coroieni

Ionel Bogdan, președintele PNL Mramureș a revenit repede la activitățile de zi cu zi chiar din a treia zi de Paște. El a participat la un eveniment deosebit în comuna

Social 0 Comments

Ionel Bogdan, președinte CJ Maramureș: ÎNFIINȚĂM TREI CENTRE DE ZI PENTRU PERSOANELE CU NEVOI SPECIALE

Trei proiecte, în valoare de 4 milioane lei, din care 1,2 milioane lei sunt asigurați prin Programul de Interes Naţional (PIN), lansat de către Autoritatea Naţională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor

Social 0 Comments

Deputatul Adrian Todoran a reușit: ”Casa George Pop de Băsești a fost reabilitată”

În cei patru ani de mandat în Parlamentul României, deputatul PMP de Maramureș, Adrian Todoran, a reușit să-și îndeplinească mai multe obiective în folosul comunității. Unul dintre cele atinse este

0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!

Leave a Reply