BREAKING NEWS

Apel al Primăriei Baia Mare: Cetățenii cu buletine expirate sau tinerii care au împlinit 14 ani sunt chemați să își facă actele de identitate

Primăria Baia Mare, prin Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor, îi îndeamnă pe cetățenii care au acte de identitate expirate sau urmează să le expire în perioada următoare, precum și pe tinerii care au împlinit vârsta de 14 ani și nu dețin încă un act de identitate, să se prezinte la sediul instituției pentru a intra în legalitate.

Potrivit reprezentanților instituției, sunt vizate trei categorii de persoane:

  • tinerii care au împlinit 14 ani și nu au solicitat încă primul act de identitate;
  • persoanele de peste 18 ani ale căror cărți de identitate au expirat sau expiră până la 31 august 2026;
  • persoanele ale căror acte de identitate expiră în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2026.

Pentru a evita aglomerația la ghișee, prezentarea se face numai pe baza unei programări prealabile, care poate fi realizată fie prin HUB-ul Ministerului Afacerilor Interne, fie pe platforma online a Serviciului Evidența Persoanelor Baia Mare.

Reprezentanții serviciului precizează că numărul persoanelor care pot fi preluate zilnic este limitat, motiv pentru care cetățenii sunt sfătuiți să își facă programarea din timp și să respecte data și ora stabilite.

Cu ocazia prezentării la ghișeu, solicitanții vor primi informații și despre Cartea Electronică de Identitate (CEI), document care oferă un nivel sporit de securitate și permite accesul la o serie de servicii publice digitale.

Autoritățile reamintesc că deținerea unui act de identitate valabil reprezintă o obligație legală și este necesară pentru accesarea numeroaselor servicii publice și private, precum și pentru exercitarea drepturilor civile.

Mai multe informații despre documentele necesare pentru eliberarea actului de identitate sunt disponibile la sediul Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Baia Mare, de pe strada Tineretului nr. 2A, precum și pe site-ul Primăriei Baia Mare.

Partajează acest conținut: