Cristian Niculescu Țâgârlaș – Dezvoltarea civică a municipiului Baia Mare a fost unul din subiectele de dezbatere la care am participat recent, la invitația administrației locale
Sunt interesat să aflu perspectivele de dezvoltare ale Băii Mari, pentru că este orașul în care locuiesc și al cărui viitor depinde de deciziile asumate astăzi.



Fie că vorbim despre infrastructură, patrimoniu cultural, protecția mediului sau atragerea de investiții, fiecare direcție trebuie să fie parte a unei strategii coerente în care să se pună accent atât pe pe păstrerea identității, cât și pe profitabilitatea în beneficiul public.
De aceea, am și lansat ca temă de discuție publică, situația fostei Uzine de Apă a municipiului Baia Mare, monument industrial care poate deveni un exemplu de revitalizare și punere în valoare a patrimoniului local. Discuții le-am considerat necesare pentru că vorbim despre o clădire cu valoare istorică, iar, în acest context, sunt de părere că managementul competent și dedicat al SC Vital SA este cea mai potrivită entitate pentru a se ocupa de reabilitarea acesteia.



Un prim pas ar fi realizarea unui schimb de terenuri între UAT Baia Mare și UAT Săcălășeni (proprietara terenului unde se află construcția), astfel încât uzina să poată intra în circuitul administrativ potrivit. Ar urma apoi identificarea cadastrală a construcției și includerea sa în patrimoniul municipiului Baia Mare, iar ulterior demararea unui proiect de reabilitare, cu identificarea sursei de finanțare.
Este un parcurs de durată, dar Baia Mare are nevoie de proiecte care să îmbine respectul pentru istorie cu dezvoltarea modernă, urmând exemplul fericit al Coloniei Pictorilor.
Cristian Niculescu Țâgârlaș, senator PNL Maramureș
About author
You might also like
Răsărit în Călinești – Să cunoaștem Maramureșul (2)
Indiferent de anotimp, natura din Maramureș îmbracă câte o nouă haină, dând naștere unor peisaje care rămân întipărite în mintea și sufletul vizitatorului, pentru vecie. Acest colț al țării abundă
PNL Maramureș SPRIJINĂ Sindicatul Veterinar Maramureș. Medicii veterinari au fost la sediul PNL cu REVENDICĂRILE SALARIALE. “Să fii angajat la DSV nu mai este atractiv”. Vezi DOCUMENTUL cu revendicările
Azi la sediul PNL Maramureș, sindicaliștii de la DSVSA Maramureș au fost primiți de către Ioan Muntean, secretarul general. VIDEO – PNL Maramureș SPRIJINĂ Sindicatul Veterinar Maramureș. Medicii veterinari au
Maramureș- Stratul de zăpadă este în zona de munte. Vântul va sufla slab la moderat. Carosabilul sectoarelor de drumuri naționale este curat
Vremea a fost apropiata de normalul termic al perioadei. Vantul a suflat slab, la moderat, cu intensificari de pana la 72 km/h in zona inalta de munte, unde a viscolit
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!