sfara tours orizontal va ureaza un 2021 plin de calatorii!

Cristian Niculescu Țâgârlaș: Proiecte ADOPTATE în Comisiile Senatului

Cristian Niculescu Țâgârlaș: Proiecte ADOPTATE în Comisiile Senatului

Ieri, am avut numeroase proiecte de lege pe ordinea de zi a Comisiilor Senatului. Printre cele mai importante proiecte adoptate în cadrul Comisiei Juridice se află:

– Proiectul de lege privind instituirea unor măsuri pentru protecția sistemelor informatice ale autorităților și instituțiilor publice în contextul invaziei declanșate de Federația Rusă împotriva Ucrainei

– Propunerea legislativă pentru completarea art. 104 din Ordonanța de Urgență nr.195 din 12 Septembrie 2002, privind circulația pe drumurile publice și anume condiționarea reducerii perioadei de suspendare de prezentarea dovezii achitării amenzilor contravenționale

– Propunerea legislativă pentru completarea art.23 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor astfel încât suma acordată cu titlu de chirie a magistraților să poată fi folosită de aceștia pentru achitarea unei rate sau părți din rate pe care o plătesc pentru achiziționarea unei locuințe

De asemenea, în cadrul Comisiei Speciale, am adoptat proiectul de lege privind organizarea judiciară, lege importantă pentru procesul de modernizare a legislației românești, esențială în procesul de aderare a României la Spațiul Schengen.

Este important să avem o legislație conformă normelor europene și nevoilor de dezvoltare și modernizare a României.

#SenatorDeMaramureș#ComisiaSpecială#SenatulRomâniei#ComisiaJuridică

Previous Deputatul Călin Bota a fost ALES vicepreședinte al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci
Next PNL: "Anul acesta, în țara noastră au intrat aproximativ 15 miliarde de euro". Vezi de unde provin banii

About author

You might also like

📡 Actualitate 0 Comments

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlnirea informală cu liderii europeni, pe tema conflictului din Ucraina şi securitate

Preşedintele interimar Ilie Bolojan va avea miercuri o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlnirea informală cu liderii europeni, pe tema conflictului din Ucraina şi securitate, anunţă

📡 Actualitate 0 Comments

Săpânța fără Maramureș poate trăi, dar Maramureșul fără Săpânța nu există – Cristian Niculescu Țâgârlaș

Afirm din toată inima acest lucru, pentru că Săpânța este un loc foarte frumos și un loc unic în toată lumea aceasta. Le-am spus acest lucru atât primarului Gheorghe Stan

📡 Actualitate 0 Comments

Întâlnire bilaterală între președintele Consiliului Județean Maramureș și cel al raionului Hîncești

Joi, 20 februarie 2025, președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Valer Zetea și administratorul public al județului, Sandu Hotima au primit vizita președintelui raionului înfrățit Hîncești din Republica Moldova, Iurie Levinschi.

0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!

Leave a Reply