Fotografia- arc peste timp. LANSARE ALBUM de FOTOGRAFIE “ROST.12 Hotare”
În cursul zilei de ieri, la Biblioteca Județeană ,,Petre Dulfu” Baia Mare s-a desfășurat lansarea ultimului album de fotografie din trilogia ,,ROST” intitulat ,,ROST. 12 Hotare” aparținând fotografului Răzvan Voiculescu. Este cel mai voluminos album al seriei, conține 370 de pagini cu imagini strânse din toate colțurile țării: fotografii cu oameni care încă mai țin vie tradiția, care păstrează un meșteșug, fotografii ce includ biserici de lemn, cule și conace părăsite care se încăpățânează să ,,supraviețuiască”, deși au fost demult abandonate, dar și obiecte tradiționale din universul țărănimii, obiecte regăsibile azi aproape doar în muzeele etnografice.
Răzvan Voiculescu a călătorit prin întreaga Românie vreme îndelungată pentru a surprinde și a găsi fidelii păstrători de rost. ,,Avem acest sat, încă cât mai este, e cea mai mare avuție pe care o avem până la urmă. Un motiv pentru care am făcut acest album este acela că în 20 de ani, satul nu o să mai fie.” Acesta a ajuns la concluzia că totuși, mai există persoane care mențin flacăra vie a tradiției, a meșteșugului, fie că este vorba de oameni foarte în vârstă, fie că ne raportăm la tineri care trăiesc emoția tradiției. În acest sens, Patricia Tăut din satul Drăghia din Țara Lăpușului este exemplul cel mai grăitor dat de către fotograf. Tânăra, deși a studiat la Cluj-Napoca, s-a întors pe meleagurile natale, pentru a duce tradiția mai departe, pentru a perpetua rostul bunicilor ei. ,,Pentru mine, Drăghia a rămas într-un <a fost odată ca niciodată un sat de bunici din țara Lăpușului cu o bisericuță de lemn unde sfinții încă mai zâmbesc și în care timpul a încremenit>. În Drăghia, trăirea se mută în interior și ești împăcat că memoria lui Dumnezeu a cuprins în ea povestea fiecărui deal, fiecărui lemn, povestea fiecărui sat de bunici; pentru că așa consider eu Drăghia, un sat de bunici care m-a găsit pe mine și m-a rugat să nu-l las să moară. Așa e rostul meu!”
Sculptorul Ioan Marchiș și-a exprimat concepția despre fotografie, și anume, el este de părere că fotografia artistică apelează la memoria noastră, străpunge regnurile animal, vegetal, păsări și extrage de acolo cu o memorie nonverbală, ce nu poate fi descrisă în cuvinte o energie extraordinară. De asemenea, acesta a vorbit și de esența albumului. ,,Răsfoind acest album, vrei să te scufunzi într-o oglindă cu atâta calitate și atâta valoare, încât fotografiile sunt cu adevărat niște monumente grafice.”
În cadrul evenimentului s-a proiectat scurtmetrajul documentar ,,ROST. 12 Hotare”, produs de Ana Maria Pîrvan și Răzvan Voiculescu.
Maria-Nicoleta PĂDUREANU
About author
You might also like
Video. NUNTĂ. George Moldovan s-a CĂSĂTORIT azi cu Andreea Bud. Vicepreședintele CJ a fost dus la ALTAR de mama sa iar MIREASA de către tatăl său
Un eveniment monden deosebit s-a desfășurat azi la Biserica “Nașterea Domnului” din Baia Mare acolo unde au avut loc atât cununia civilă cât și cea religioasă, într-un decor de vis.
LANSARE. “Dragoste pe Internet”. CLIPUL și INTERVIU cu Crina Horincar: “Singur te dezamăgești/ când vorbești cu un străin”
Vedetea de muzică populară, Crina Horincar și-a lansat ieri un nou videoclip. De această data este vorba de o piesă de muzică ușoară. Tema? Dragostea! Dar nu de oricare fel
Frumusețea și unicitatea portului maramureșean pot fi descoperite în expoziția inedită ,,Chipuri și cămeși,,
Frumusețea și unicitatea portului maramureșean pot fi descoperite în expoziția inedită ,,Chipuri și cămeși,, la vernisajul căreia am participat, la Muzeul Țăranului Român, alături de deputatul Florin-Alexandru Alexe. Expoziția prezintă
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!