INCENDIU la o garsonieră dintr-un bloc de locuințe. 15 locatari au fost evacuați
Update
Incendiul a fost lichidat.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind efectul termic generat de o sobă în apropierea căreia au fost amplasate necorespunzător materiale combustibile textile.
Știre inițială
În urmă cu puține momente, pompierii militari au fost alertați cu privire la producerea unui incendiu la o garsonieră dintr-un bloc de locuințe, pe strada Alexandru Ivasiuc, din municipiul Sighetu-Marmației.
La fața locului s-au deplasat forțe de intervenție din cadrul Detașamentului Sighetu Marmației, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, autospeciala de Terapie Intensivă Mobilă și un echipaj medical SMURD.
Incendiul este localizat, pompierii intervenind în acest moment pentru lichidarea acestuia.
15 locatari au fost evacuați, o parte s-au autoevacuat, în casa scării acumulându-se cantități mari de fum.
Proprietarul locuinței a fost printre persoanele care s-au autoevacuat, el fiind evaluat medical la fața locului și transportat ulterior la spitalul din municipiu, prezentând o ușoară intoxicație cu fum.
About author
You might also like
La Tulghieș în Maramureș. ÎNTOARCEREA LA OBÎRȘII – ÎNÂLNIRE CU FIII SATULUI
ONSILUL JUDEȚEAN MARAMUREȘ, PRIMĂRIA COMUNEI MIREȘU MARE, PENSIUNEA DRUMU’ ȚĂRII ORGANIZEAZĂ EVENIMENTULÎNTOARCEREA LA OBÎRȘII – ÎNÂLNIRE CU FIII SATULUI Evenimentul va avea loc în data de 24 Septembrie 2022,începând cu
Școli mai sigure! Fiecare copil merită să fie în SIGURANȚĂ! – Partidul Național Liberal
O prioritate constantă pentru PNL este ca, pe 9 septembrie, atunci când elevii revin în școli, să asigurăm un mediu sigur și sănătos. Poliția Română, sprijinită de parteneri non-guvernamentali, a
Călin Bota, deputat PNL: E lege. Vasile Lucaciu, declarat Erou al Națiunii Române
Președintele a promulgat astăzi Legea prin care Vasile Lucaciu este declarat Erou al Națiunii Române, un proiect inițiat de liberali, pe care l-am susținut la votul din plenul Camerei Deputaților.
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!