Marinel Kovacs:,,PNL va ATACA din nou LEGILE JUSTIȚIEI la CURTEA CONSTITUȚIONALĂ”
În cadrul conferinței de presă a PNL Maramureș, Marinel Kovacs, prim-vicepreședintele partidului a anunțat că formațiunea liberală va contesta din nou legile justiției la Curtea Constituțională, deoarece coaliția de guvernare nu a ținut cont de limitele legii și a votat legi care nu sunt în folosul interesului public.
Astfel, PNL va face toate demersurile posibile pentru a bloca intenția coaliției de guvernare de a-și subordona politic justiția. De asemenea, parlamentarii PSD și ALDE au modificat legile justiției mai mult decât ceruseră judecătorii de la CCR, din dorința de a-l elimina pe șeful statului din procedura de numire a conducerii Înaltei Curți de Casație și Justiție.
,,Este un nou mod prin care coaliția de guvernare încearcă cu tot dinadinsul să politizeze justiția.” a precizat Marinel Kovacs.
Prim-vicepreședintele PNL Maramureș ne-a reamintit că PNL a mai contestat odată acele legi și că CCR a dat dreptate partidului, deoarece multe prevederi încălcau legea fundamentală. PNL va contesta și aceste modificări, luptând pentru blocarea politizării justiției.
Așadar, PNL nu poate să stea cu mâinile în sân și să asiste la subordonarea tuturor instituțiilor statului, deoarece acest lucru ar fi un regres pe drumul democrației, iar partidul nu poate accepta acest fapt.
Maria-Nicoleta PĂDUREANU
About author
You might also like
Coaliția pentru Maramureș a lansat candidații la primăriile din comunitățile de pe Valea Tisei
Candidații Coaliției pentru Maramureș pentru funcțiile de primar în localitățile de pe Valea Tisei: Săpânța, Sarasău, Câmpulung la Tisa și Remeți au fost lansați în cursa electorală, în Săpânța, în
La PNL Sighetu Marmației. ALEGERI CONTESTATE LA BUCUREȘTI
Aproape întreg Biroul Politic Local al PNL Sighet dizolvat de CODA Maramureș a formulat o CONTESTAȚIE prin care se cere anularea alegerilor în urma cărora președinte a fost ales Alexandru
Klaus Iohannis a explicat la Focșani ce înseamnă o Românie normală
Președintele Klaus Iohannis a afirmat că el și liberalii sunt în război cu PSD, iar marea schimbare în România se va produce doar atunci când românii votează PNL. „Noi vom
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!