Vezi unde se construiește primul COMPLEX DE AGREMENT AQUAPARK din județul MARAMUREȘ
Vezi unde se construiește primul COMPLEX DE AGREMENT AQUAPARK din județul MARAMUREȘ
„Complex de agrement Aquapark în județul Maramureș” se încadrează în prevederile privind strategia de dezvoltare durabila a județului Maramureș, pentru realizarea de investiții în infrastructură și servicii turistice și de
Gustări în Maramureș din Țara Chioarului. Experiență culinară de neuitat în Satul de pe Dealul Florilor
Balmoș, plăcintă împăturată coaptă pe plită sau în tigaie, pancove, pâine în cuptor și coci de mălai sunt câteva dintre bucatele pregătite cu drag de socăcițe pricepute, în cadrul evenimentului
Noi proiecte și inițiative de cooperare teritorială, prin Programul Interreg Europe 2021-2027
Consiliul Județean Maramureș a fost reprezentat la Forumul de cooperare interregională ”Europe, let’s cooperate” ediția a 10-a, care s-a desfășurat la Anvers, Belgia, în perioada 20-21 martie 2024, cu prilejul
Deputatul Călin Bota vrea o lege a Punctelor Gastronomice Locale!
Mâncarea tradițională este parte din brandul Maramureșului, iar de aceea, noi, ca reprezentanți ai cetățenilor, trebuie să sprijinim orice inițiativă care să evidențieze cât de important este turismul, dar mai
Klaus Iohannis a promulgat legea vitală pentru combaterea traficului și consumului ilicit de droguri
Sunt extrem de bucuros să anunț că Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea vitală pentru combaterea traficului și consumului ilicit de droguri! “Legea 2 Mai” pe care am coinițiat-o alături
Adina Vălean, comisarul european pentru Transporturi, a vizitat Baia Mare
Comisarul european pentru Transporturi, domna Adina Vălean, a participat la mai multe întâlniri interesante, în cadrul cărora am discutat despre consolidarea infrastructurii rutiere, o prioritate pentru echipa liberală. Săptămâna trecută
DEZBATERE: Oportunități de finanțare în parcurile industriale de specializare inteligentă
Consiliul Județean Maramureș în parteneriat cu Asociația Întreprinzătorilor Maramureș, Camera de Comerț și Industrie Maramureș, Maramureș Business Park și Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Vest, vă invită la dezbaterea – OPORTUNITĂȚI
PROIECT PNL: Fugarii vor plăti cheltuielile pe care statul le-a făcut pentru aducerea lor în țară
Fugarii urmăriți internațional vor plăti cheltuielile pe care statul le-a făcut pentru aducerea lor în țară, potrivit unui proiect de lege adoptat de urgență. Doar anul trecut, statul român a
Președintele PNL, Nicolae Ciucă, vizite de lucru la marile proiecte de infrastructură
„Am început ziua cu o vizită la o autostradă din estul țării, la Adjud și o închid tot cu verificarea unei investiții în infrastructură, de această dată în vestul României,
GUSTĂRI în Maramureș, duminică 24 martie la Muzeul Satului din Baia Mare
Organizația de Management al Destinației Județene Maramureș cu sprijinul Consiliului Județean Maramureș organizează evenimentul Gustări în Maramureș. Veniți alături de noi, duminică, 24 martie, începând cu ora 13, la Muzeul
OFICIAL PSD. Dăncuș la primăria Băii Mari, Zetea la Consiliul Județean
De puține minute, Comitetul Politic Național al PSD a validat toate candidaturile, la nivel național, privind alegerile locale, primării și consilii județene. Așa cum vă spuneam de aseară, Doru Dăncuș