Polițiștii maramureșeni au desfășurat ieri, 5 mai, o amplă acțiune pentru combaterea faptelor ilegale din domeniul economic, fiind efectuate percheziții domiciliare și organizate filtre rutiere în mai multe localități din județ.
Acțiunea a fost coordonată de Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Maramureș, cu sprijinul polițiștilor din Baia Sprie și Ulmeni, precum și al inspectorilor din cadrul Direcția Regională Antifraudă Fiscală 6 Oradea.
Anchetatorii au vizat prevenirea și combaterea contrabandei cu țigarete și a transporturilor de mărfuri cu risc fiscal ridicat.
În cadrul unui dosar penal instrumentat sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare, polițiștii au pus în executare trei mandate de percheziție domiciliară în orașul Baia Sprie.
În urma descinderilor, oamenii legii au ridicat și indisponibilizat 4.220 de țigarete, estimate la aproximativ 5.000 de lei. Cercetările continuă pentru documentarea întregii activități infracționale și stabilirea tuturor persoanelor implicate.
În paralel cu perchezițiile, polițiștii au organizat patru filtre rutiere în Sighetu Marmației și în localitățile Cicârlău, Șurdești și Fărcașa.
În timpul controalelor au fost verificate 46 de autoturisme, iar pentru nerespectarea prevederilor privind monitorizarea transporturilor rutiere de bunuri cu risc fiscal ridicat au fost aplicate două sancțiuni contravenționale.
Valoarea totală a amenzilor se ridică la 40.000 de lei.
Reprezentanții IPJ Maramureș transmit că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare pentru combaterea evaziunii fiscale, a contrabandei și a altor activități ilegale din domeniul economic.
Sursa: IPJ Maramureș
Partajează acest conținut:

