Tag "polițiști"
PATRULA ȘCOLARĂ ÎN ACȚIUNE! DEPLASAREA ELEVILOR, ÎN SIGURANȚĂ, SUB SUPRAVEGHEREA POLIȚIȘTILOR!
În această dimineață, patrula școlară a fost în acțiune în zona Școlii Dimitrie Cantemir din Baia Mare. Sub supravegherea polițiștilor Serviciului Rutier și Biroului Siguranță Școlară, elevii au desfășurat activități
ZARA, alături de polițiști, la activitățile din școlile maramureșene
Zara, câinele specializat în detectarea de stupefiante, își îndeplinește cu succes toate misiunile pe care le primește. Chiar din primele zile de când a intrat în serviciul Poliției Canine –
Apostolul „anti-sistem”, propulsat de foști angajați ai statului
Călin Georgescu se autodefinește frecvent ca un candidat „antisistem”. Am descoperit însă că are o rețea de sprijin formată din foști ofițeri ai serviciilor de informații, poliției și armatei. „Dacă SRI-ul
PESTE 60 DE PERSOANE LEGITIMATE DE POLIȚIȘTI, ÎN SATULUNG
La data de 30 decembrie a.c., polițiștii din Șomcuta Mare, cei ai posturilor de poliție arondate împreună cu jandarmi maramureșeni au organizat și executat o acțiune tip Blocada, în localitatea
ACȚIUNILE DE VÂNĂTOARE VERIFICATE DE POLIȚIȘTI
Ieri, 3 noiembrie a.c., polițiștii Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu polițiștii Serviciului Rutier Maramureș au efectuat activități ample de control pe fondurile de vânătoare. Activitățile au avut
IPJ Maramureș – Acțiune PROACTIVĂ desfășurată de POLIȚIȘTI pentru ASIGURAREA măsurilor de ORDINE și SIGURANȚĂ
PONORÂTA- Acțiune proactivă desfășurată de polițiști pentru asigurarea măsurilor de ordine și siguranță Efectivele angrenate din cadrul Poliției Târgu Lăpuș și ai Secției 7 Suciu de Sus, sprijiniți de jandarmii
URMĂRIȚI LA NIVEL INTERNAȚIONAL, ADUȘI ÎN ȚARĂ DE POLIȚIȘTI
La data de 24 iulie 2024, Poliția Română a adus în țară 4 persoane, ce aveau emise pe numele lor mandate de executare a pedepsei cu închisoarea. Astfel, a fost
1,64 mg/l alcool pur în aerul expirat – cea mai ridicată concentrație de alcool constatată de polițiști în acest weekend
Combaterea consumului de alcool și droguri la volan constituie o prioritate constantă a polițiștilor maramureșeni. Și în acest weekend principala misiune a polițiștilor rutieri a fost depistarea și luarea măsurilor
Tăuţii Măgherăuş – acţiune pentru depistarea şoferilor care conduc autoturisme cu defecţiuni tehnice
Ieri, poliţiştii rutieri din Tăuţii Măgherăuş împreună cu repezentanți ai R.A.R Maramureş au organizat o acţiune rutieră pe linie de stare tehnică. În urma acţiunii, poliţiştii au verificat 24 de