ATERIZARE FORȚATĂ cu planorul într-un lan de lucernă a unui pilot de 21 de ani
Informare ISU Hunedoara
Un bărbat în vârstă de 21 de ani, pilot de planor, a fost rănit în urma aterizării forțate a aparatului de zbor pe care îl pilota deasupra municipiului Deva.
Evenimentul s-a produs cu puțin timp înainte de ora 19.00, iar aterizarea a avut loc pe un lan de lucernă din apropierea Gării Deva, la câțiva kilometri de aerodromul Săulești, de unde a decolat și ar fi trebuit să se întoarcă.
Pompierii Detașamentului Deva au acționat cu o autospecială de intervenție și cu o ambulanță SMURD, iar la fața locului s-a aflat și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean Hunedoara.
Salvatorii au acordat pilotului rănit primul ajutor medical, iar după finalizarea protocolului l-au transportat, conștient și cooperant, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului din Deva.
În urma aterizării forțate, bărbatul, care se afla singur în cabina de pilotaj, a suferit fracturi la membrele inferioare, dar la spital, în urma acordării asistenței medicale de specialitate se va stabili, cu exactitate, starea acestuia de sănătate.
Cauzele aterizării forțate urmează să fie stabilite în urma cercetărilor care vor fi efectuate de către instituțiile abilitate.
ISU HINEDOARA
About author
You might also like
PRIMUL PROCES-VERBAL DE CONTRAVENȚIE, EMIS DE POLIȚIȘTII DIN MARAMUREȘ, PRIN INTERMEDIUL APLICAȚIEI ABATERI RUTIERE – MOBILE
Ieri, 8 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Maramureș au emis primul proces-verbal de contravenție, prin intermediul Sistemului de Abateri Mobile, un instrument modern care va transforma activitatea polițiștilor
Florin Alexe, deputat PNL: Asociația Aripi pentru Îngeri din Țara Lăpușului trimite 10 copii la mare. Ei au fost și în vizită la Parlament
Asociația Aripi pentru Îngeri din Țara Lăpușului și Consiliul Judeţean Maramureş au pus bazele proiectului ,,Prima vacanță la mare”, în cadrul căruia, 10 copii cu rezultate școlare bune vor ajunge
IN MEMORIAM Ioan Fîrte Adi. A trecut un an de când, fără de veste, el a pornit pe drumul spre veșnicie
Timpul, în implacabila sa trecere, așterne mantia sa peste oameni și amintiri. Peste bucurii și dureri. Peste reușite și dezamagiri. Dar sunt amintiri și oameni atât de minunați, care, prin
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!