A XVI-a ediție a Conferinței “Ziua Profesiilor Liberale din România“
Cristian Niculescu-Țâgârlaș: ”Sunt onorat că am fost desemnat ca moderator al celei de a XVI-a ediții a Conferinței <<Ziua Profesiilor Liberale din România>>, eveniment prestigios organizat, în acest an, de Comisia Juridică a Senatului și Uniunea Profesiilor Liberale din România”
Miercuri, 1 noiembrie 2023,în cadrul unui parteneriat productiv, Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări a Senatului României împreună cu Uniunea Profesiilor Liberale din România a organizat la Palatul Parlamentului, cea de a XVI-a ediție a Conferinței “ Ziua Profesiilor Liberale din România “.
Tema evenimentului s-a referit la Proiectul de lege privind expertiza tehnică judiciară și extrajudiciară și a avut ca scop realizarea unui dialog între reprezentanții asociațiilor de profesii liberale și autoritățile publice centrale cu responsabilități și competențe în domeniul de reglementare al expertizei tehnice judiciare și extrajudiciare, particularitățile expertizei pentru diferitele profesii liberale, precum și crearea unui cadru juridic adecvat în domeniu, care să contribuie la eficientizarea actului de jusiție, în beneficiul cetățenilor.
La eveniment au participat președinții asociațiilor ce curpind membrii profesiilor liberale, membre sau nemembre ale Uniunii Profesiilor Liberale din România, deputați și senatori membrii ai Comisiilor juridice, de disciplină și imunități ale celor două camere ale Parlamentului, reprezentanți ai autorităților publice centrale și ai instituțiilor care au în domeniul lor de activitate expertiza tehnică judiciară și extrajudiciară sau au legătură cu aceasta.
”Scopul acestui eveniment a fost de a crea un dialog constructiv între asociațiile de profesii liberale și autoritățile publice centrale responsabile de reglementarea expertizei tehnice în justiție, analiza principiile fundamentale care stau la baza expertizei tehnice precum și particularitățile specifice fiecărei profesii liberale. Prin implicarea asociațiilor de profesii liberale și a autorităților publice centrale, vom crea un cadru legal care să răspundă nevoilor și cerințelor actuale ale cetățenilor” a subliniat senatorul Cristian Niculescu-Țâgârlaș, președintele Comisiei juridice de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a Senatului, moderatorul conferinței.
Biroul de presă al senatorului Cristian Niculescu Țâgârlaș
About author
You might also like
Cel mai tânăr candidat al PNL la șefia unui Consiliu Județean are un plan de 1 miliard de euro pentru județul Maramureș
Ionel Bogdan este cel mai tânăr candidat liberal pe care PNL îl propune la șefia unui Consiliu Județean. Din această postură, Ionel Bogdan, care este și președintele PNL Maramureș, a
George Moldovan, secretar general PMP Maramureș: “PRIMARII trebuie aleși din DOUĂ TURURI de scrutin”
PMP a demarat la nivel național o campanie de strângere de semnături pentru schimbarea legii care prevede alegerea primarilor dintr-un singur singur tur de scrutin. PMP dorește ca alegerile locale
Deputatul PNL Călin Bota: PSD este groparul proiectelor cu fonduri europene în România. Moțiunea simplă depusă de PSD nu este altceva decât un exercițiu de demagogie și populism, fără nicio legătură cu realitatea
Deputatul PNL Călin Bota a prezentat în plenul Parlamentului punctul de vedere al partidului privind moțiunea simplă depusă de PSD împotriva ministrului investițiilor și proiectelor europene, Cristian Ghinea. Deputatul liberal
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!