Împreună cu Rudolf Stauder, prefectul județului #Maramureș, am avut o întâlnire cu Bogdan Chițescu, administratorul special al Companiei Naționale a Metalelor Prețioase și Neferoase REMIN SA.
În cadrul întâlnirii, am discutat despre modalitățile prin care se poate stopa poluarea din Bozânta Mare. Pe termen scurt, una dintre soluții este udarea zonei. Astfel, se poate evita ridicarea prafului și se poate asigura protejarea gospodăriile cetățenilor. Pe termen lung, am discutat despre reluarea unei părți a activității miniere sau ecologizarea totală a zonei. Am stabilit de comun acord că vom realiza o vizită în teren. Lucrăm împreună pentru binele cetățenilor!
Florin Alexandru Alexe, deputat PNL Maramureș
Partajează acest conținut: