sfara tours orizontal va ureaza un 2021 plin de calatorii!

Florin Andreicuț, decanul Baroului Maramureș, a intrat în echipa PNL Maramureș

Florin Andreicuț, decanul Baroului Maramureș, a intrat în echipa PNL Maramureș

O nouă „achiziție” de anvergură pentru liberalii din județul nostru: Florin Andreicuț, decanul Baroului Maramureș, s-a alăturat echipei PNL Maramureș și a fost votat ca vicepreședinte al organizației județene în ședința BPJ.

„Misiunea mea pentru Maramureș este pentru oameni și pentru dezvoltarea județului. Singur, am ajuns repede unde mi-am dorit. Ca să ajung departe în ceea ce mi-am propus, însă, am nevoie lângă mine de oameni care împărtășesc aceleași valori, aceleași dorințe. Profesioniști în domeniile lor, care nu doar vor, dar pot să facă ceea ce comunitățile noastre au nevoie. Sunt recunoscător că am alături de mine foarte mulți astfel de colegi. Împreună, suntem echipa de care Maramureșul are nevoie. Am confirmat asta în ultimii ani și vom continua să pășim cu încredere mai departe pe acest drum adesea anevoios, dar pe care suntem călăuziți de planul nostru: împreună dezvoltăm Maramureșul!

Și pentru că mereu este loc alături de noi de oameni buni, îi mulțumesc avocatului Florin Andreicuț, decanul Baroului Maramureș pentru că a intrat în echipa PNL Maramureș. De ieri a fost cooptat ca vicepreședinte al PNL Maramureș, prin votul Biroului Politic Județean. Sunt convins că toate calitățile care l-au propulsat în carieră și i-au adus aprecierea pe plan local și național vor fi de un real folos pentru misiunea pe care noi, liberalii, ne-am asumat-o pentru oamenii pe care îi reprezentăm” a declarat Ionel Bogdan, președintele PNL Maramureș.

Previous Știți care este semnificația oalelor din copac în județul Maramureș?
Next 1,5 miliarde de lei merg direct în infrastructura de apă și canalizare

About author

You might also like

Politica 0 Comments

Tinerii rămân o forță în echipa PNL Maramureș! Sebastian Florin Șimon este pe lista PNL la Camera Deputaților pentru alegerile parlamentare

Tinerii rămân o forță în echipa PNL Maramureș! În urma validării listelor pentru alegerile parlamentare din cadrul Colegiului Director Județean și al Comitetului de Coordonare Județean, sunt onorat să fiu

Politica 0 Comments

“Viitorul unei țări se construiește dintre oameni, pentru oameni” este una dintre multele convingeri ale președintelui PNL Nicolae Ciucă pe care le împărtășesc cu tot sufletul – Ionel Bogdan, președintele PNL Maramureș

. Sunt onorat de prietenia și susținerea sa, de colaborarea excelentă care trebuie să existe între liderii naționali și cei din teritoriu. La fel ca domnia sa, consider sfântă misiunea

Politica 0 Comments

Coaliția de guvernământ a ruginit prematur și scârțâie din toate încheieturile

Este din ce în ce mai evident că alianța partidelor care susțin guvernul condus de Florin Vasile Cîțu nu are nicio coeziune și nu se bazează pe unitate ideologică, strategică

0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!

Leave a Reply