Senatorul Cristian Niculescu Țâgârlaș în delegația de observatori ai ALEGERILOR din Turcia
Finalul unei zile pline, importantă pentru istoria Turciei.
Am avut onoarea de a face parte dintr-o delegație dedicată și implicată în asigurarea transparenței și a corectitudinii procesului electoral din Turcia, delegație din care au făcut parte și colegii mei, senatorul Daniel Fenechiu și deputații Christine Thellmann, Diana Stoica și Florin-Alexandru Alexe. Am beneficiat, de asemenea, de suportul permanent al ambasadorului României la Ankara, Ștefan Alexandru Tinca.
Pe tot parcursul zilei de astăzi, împreună, am monitorizat desfășurarea alegerilor și am fost martori la implicarea activă a cetățenilor turci în a-și exercita dreptul democratic de a vota.
Peste 10 000 de cetățeni turci au votat în România la aceste alegeri parlamentare și prezidențiale.
În ceea ce privește viitorul Turciei, este evident că Parlamentul și Președintele țării vor avea o misiune importantă de a îmbunătăți situația economică a țării.
Îmi exprim speranța că viitorul Turciei va fi unul prosper și stabil, bazat pe principii democratice și respectarea drepturilor și libertăților cetățenilor.
Cristian Niculescu Țâgârlaș, senator PNL Maramureș

0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!