Archive
Președintele CJ, Ionel Bogdan: ÎNFIINȚĂM prima REZERVAȚIE de zimbri din Maramureș, la Băiuț
În ultima ședință a Consiliului Județean Maramureș, am adoptat studiul de fezabilitate, indicatorii tehnico – economici și devizul general estimativ pentru obiectivul de investiții “Înființarea și dezvoltarea unei rezervații de
Președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan: Sǎ ne unim sub valorile care ne definesc și să construim un viitor demn de trecutul nostru glorios
La 165 de ani de la unirea Moldovei cu Țara Românească, încă rememorăm cu emoție momentul istoric pe care aveau să se sprijine demersurile de clădire a statului independent, puternic
CLUJUL are cel mai MARE BUGET din istorie în 2024
În 2024, municipiul Cluj-Napoca, condus de liberalul Emil Boc, va avea cel mai mare buget din istoria sa. Principalele prioritățile ale bugetului de peste 720 de milioane de euro sunt
Uniunea Europeană trebuie să ia urgent măsuri suplimentare pentru sprijinirea fermierilor
Împreună cu colegul meu, europarlamentarul PNL Daniel Buda, am solicitat Comisiei Europene să ia trei măsuri esențiale:↗️ creșterea bugetului rezervei de criză a Politicii Agricole Comune (PAC);↗️ excluderea temporară a
Răspundem CITITORILOR. Bilete și abonamente URBIS de pe telefonul mobil
Aplicatia 24Pay este un sistem de plata a calatoriei care permite plata cu telefonul mobil prin inrolarea cardului bancar. Securitatea tranzactiei este asigurata prin tehnologia Visa/Mastercard, toate tranzactiile fiind efectuate
Cum se PREPARĂ apa? TUR virtual panoramic 360 grade, din cadrul Stației de tratare a apei și a Laboratorului de apă potabilă de la Vital
S.C. VITAL S.A. vă propune o incursiune inedită, dar în același timp reală în lumea fascinantă a preparării apei potabile. Așezați comod în fața calculatorului, puteți să vă bucurați de
Cristian Niculescu Țâgârlaș: Pentru Maramureș, 55 de milioane de lei, prin Programul Național “Anghel Saligny”
Așa cum ne-am angajat în fața maramureșenilor, susținem proiectele care contribuie la dezvoltarea comunităților locale. Ministerul Dezvoltării, sub conducerea ministrului liberal Adrian Veștea, a alocat județului Maramureș peste 55 de
Călin Bota, deputat PNL: La Aeroportul Maramureș, 37 de echipamente noi în valoare de peste 54,6 milioane de lei
Aeroportul Internațional Maramureș va beneficia de echipamente moderne, la standarde internaționale, care vor crește gradul de siguranță aeroportuară, contribuind astfel la #modernizarea aeroportului și la dezvoltarea economică a municipiului Baia
Ionel Bogdan: UN ALT CONTRACT DE FINANȚARE, SEMNAT. DOTĂM SECȚIA DE NEONATOLOGIE CU APARATURĂ DE ULTIMĂ GENERAȚIE
Continuăm seria investițiilor în dezvoltarea sistemului medical din Maramureș prin implementarea proiectului “Dotarea compartimentului de terapie intensivă neonatală din cadrul Spitalului Județean de Urgență “Dr. Constantin Opriș” cu aparatură medicală