În ultimele 24 de ore, Dispeceratul Național Salvamont a înregistrat 25 de apeluri prin care a fost solicitată intervenția de urgență a echipelor de salvare montană. Cele mai multe solicitări au fost pentru formațiile Salvamont Sinaia, municipiul Brașov și județul Harghita, dar intervenții au avut loc și în Prahova, Maramureș, Suceava, Mureș, Neamț, Bacău și zona Lupeni.
În urma acestor intervenții, 25 de persoane au fost salvate. Dintre acestea, șapte au fost transportate la spital cu ambulanțe SAJ, SMURD sau autospeciale Salvamont, iar o persoană a fost evacuată aerian cu elicopterul SMURD. Restul victimelor au primit acordul de a fi transportate de aparținători.
Pe lângă apelurile de urgență, salvamontiștii au răspuns și la 36 de solicitări de informare și sfaturi legate de trasee turistice montane și condițiile de parcurgere a acestora.
Reprezentanții Salvamont România reamintesc importanța prudenței și responsabilității în activitățile montane și îi invită pe turiști să susțină campania de reducere a numărului de accidente pe munte.
Partajează acest conținut:


