Uniunea Europeană trebuie să ia urgent măsuri suplimentare pentru sprijinirea fermierilor
Împreună cu colegul meu, europarlamentarul PNL Daniel Buda, am solicitat Comisiei Europene să ia trei măsuri esențiale:
↗️ creșterea bugetului rezervei de criză a Politicii Agricole Comune (PAC);
↗️ excluderea temporară a ajutoarelor de stat acordate sectorului agricol din calculul deficitului bugetar;
↗️ crearea unui mecanism la nivelul UE pentru achiziționarea cerealelor din Ucraina și distribuirea acestora în țările cu risc de foamete – o măsură care ar contribui la stabilizarea prețurilor cerealelor pe piața internă europeană.
Aceste acțiuni sunt vitale în contextul provocărilor multiple cu care se confruntă agricultorii români – secetă, inundații, afluxul de grâne ieftine din Ucraina etc.
De-a lungul celor cinci ani ca europarlamentar, am reușit, alături de colegii din PPE, să obținem sprijin real pentru fermierii din întreaga Europă.
Dan Motreanu, europarlamentar și prim-vicepreședintele PNL
About author
You might also like
DATA la care aflăm dacă primarul Cătălin Cherecheș își PIERDE MANDATUL. Azi s-a DECIS când se dă SENTINȚA în cazul edilului care nu poate justifica SUMA URIAȘĂ de 27 miliarde lei vechi
Azi, Curtea de Apel Cluj a amânat pronunțarea în procesul dintre Agenția Națională de Intergritate (ANI), în calitate de petent, statul român prin Ministerul Finanțelor Publice în calitate de intimat
Crina Fiorela Chilat a fost numită în funcția de subprefect al județului Maramureș. Azi are loc ceremenia de învestire
În ședința de miercuri, 10 februarie 2022, premierul Nicolae Ciucă a semnat ordinele de numire în funcția a unor noi prefecți și subprefecți la nivelul țării. În cadrul ședinței, Executivul
Am depus amendamente la legea pensiilor, încercând să eliminăm nedreptatea creată pensionarilor din minerit și a celor care au lucrat în unitățile de prospecțiuni și explorări geologice – Călin Bota, deputat PNL
Festivalul bucuriei pensionarilor, anunțat cu surle și trâmbițe de la Palatul Victoria de către premierul Marcel Ciolacu și ministra Muncii, Simona Bucura Oprescu , este un festival al tristeții în
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!