SERE DE CANABIS, DESCOPERITE DE POLIȚIȘTI ȘI PROCURORI
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sibiu, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Sibiu, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat cercetat pentru trafic de droguri de risc.
Video: https://youtube.com/shorts/LybyQg0g9OU?feature=share
Din cercetările efectuate a rezultat că, pe parcursul anului 2024, acesta ar fi înființat și dezvoltat o cultură de canabis, în scopul comercializării către consumatori din județul Sibiu.
Astfel, polițiștii au efectuat o percheziție domiciliară, la data de 7 iulie 2024, în urma căreia au fost descoperite și ridicate din două sere (situate în curtea imobilului), 43 de plante de canabis (în diverse stadii de dezvoltare), cu o greutate de aproximativ 25 de kilograme, mai multe recipiente din sticlă și plastic conținând un kilogram muguri de canabis, semințe de canabis, obiecte purtând urme de substanță, precum și un cântar electronic de precizie și mai multe grindere.
La aceeași dată, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Sibiu au dispus reținerea bărbatului, pentru 24 de ore.
Ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Sibiu a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Sibiu și al jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Sibiu. Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI ROMÂNE CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
About author
You might also like
M-am întâlnit ieri cu unii dintre copiii ucraineni din centrele de REFUGIAȚI, în VIZITA oficială a Senatului pe care o conduc în Ucraina – Cristian Niculescu Țâgârlaș, senator PNL
Copiii ucraineni din centrele de refugiați m-au impresionat cu felul de a-și privi viața. M-am întâlnit ieri cu unii dintre ei, în vizita oficială a Senatului pe care o conduc
Deputatul PNL Călin Bota solicită Ministrului Economiei să îl demită pe directorul general interimar Conversim, care are cazier fiscal
Deputatul PNL Călin Bota i-a solicitat ministrul Economiei, Florin Spătaru, în cadrul unei întrebări trimise oficial, să ia măsuri pentru eliberarea din funcție a directorului general interimar al Conversmin, Grigore
”VECINII MEI, EVREII” – EXPOZIȚIE TEMPORARĂ LA MUZEUL DE ARTĂ DIN BAIA MARE
Consiliul Județean Maramureș, prin Muzeul Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare», vă invită la vernisajul expoziției ”Vecinii mei, evreii”. De-a lungul timpului, comunitatea evreiască din Maramureș și-a pus amprenta
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!