Descoperă România de poveste în Țara Codrului, Maramureș
Țara Codrului este o regiune istorică situată în nord-vestul țării pe teritoriile județelor Satu Mare, Maramureș și Sălaj, de o parte și de alta a culmii Făgetului sau a Codrului, delimitată de Lunca Sălajului, Lunca Someşului, iar în vest de Câmpia Sătmarului, cuprinzând aproximativ 46 de sate.
Deși este situată pe teritoriul a trei județe, Țara Codrului a reușit să-și păstrează autenticitatea nelăsând nicio altă zonă etnografică din jurul ei să o influențeze în ceea ce privește portul, cântecul și dansul. Este chiar imposibil de o confundat. Figurile precum „Steagul” sau „Rotirea peste cap” din dansul codrenesc sunt unele dintre cele mai dificile figuri/mișcări din dansurile populare româneşti.
Particularităţile ei sunt vechile Biserici de lemn, prezente în fiecare localitate, construite, majoritatea, după modelul maramureşean, dar și noile Biserici și Mănăstiri ortodoxe de piatră și cărămidă care au un decor interior extraordinar.
Printre acestea se află Mănăstirea “Izvorul Tămăduirii” Măriuș, “Mănăstirea Sfânta Maria Magdalena din Oarța de Sus, Mănăstirea de lemn greco-catolică Basesti, Biserica de lemn din Nadiș, Biserică de lemn din Ortița, Biserică de lemn din Bicaz și Biserica de lemn de la Buzești.
Bogată în istorie, folclor, cultură și tradiții, acestea din urmă fiind păstrate cu sfințenie de către localnici, Țara Codrului este una dintre cele mai frumoase zone etnografice autentice din țară care încă se menține intactă.
Pe tot parcursul anului sunt organizate diferite evenimente culturale, tradiționale și folclorice sub formă de concursuri la care participă tineri îmbrăcați în costume populare. Printre acestea se numără “Nunta lui Ion cu Ana” organizat de Asociația “Ion al Anei, “Danțu’ la Șură”, Târgul Sânzienelor, Festivalul Interjudețean al Căntecului și Dansului Popular din Țara Codrului – Tărgul Cepelor Asuaj, Festivalul Codrenesc, “Sus în vârful Codrului, pe urma haiducului!”, cât și Balul Tinerilor Codreni organizat în fiecare an de Asociația “Codrenii”.
Alte locuri frumoase de vizitat în Țara Codrului ar mai fi și “Poiana cu Ghiocei”, de pe Vârful Lespezi (Culmea Codrului), “Lunca cu lalele pestrițe La Mociri” din Rodina, “Teiul uniri” și Biserica Greco-Catolică Băsești, Lanul de Lavandă din Țara Codrului, Curtea fostului baron Bornemiszta din padurea Asuajului.
#romania#topromaniaphoto#romaniafrumoasa#romaniatravel#romaniapitoreasca#romaniamagica
OMD Maramureș, Visit Maramureș
About author
You might also like
Bilete și abonamente URBIS de pe telefonul mobil
S.C. URBIS S.A. va ofera posibilitatea achiziției biletelor si abonamentelor direct de pe telefonul mobil prin intermediul aplicatiei 24Pay. Aplicatia 24Pay este un sistem de plata a calatoriei care permite
Cristian Niculescu Țâgârlaș a fost în delegația Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, la cea de-a doua parte a Sesiunii plenare a APCE
În perioada 19-22 aprilie s-a desfășurat în format hibrid, la Strasbourg și online, cea de-a doua parte a Sesiunii plenare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE). Din partea Senatului,
Cristian Niculescu Țâgârlaș: Președintele PNL, Nicolae Ionel Ciucă, și-a dedicat ziua de astăzi maramureșenilor, oameni pe care îi prețuiește pentru tăria de caracter, respectul față de tradiții și devotamentul față de familie și credință
L-am însoțit în parcursul său împreună cu echipa PNL Maramureş, ziua de azi fiind pentru președintele partidului o ocazie de a cunoaște mai îndeaproape nevoile comunității, dar și de a
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!