“Viitorul unei țări se construiește dintre oameni, pentru oameni” este una dintre multele convingeri ale președintelui PNL Nicolae Ciucă pe care le împărtășesc cu tot sufletul – Ionel Bogdan, președintele PNL Maramureș
. Sunt onorat de prietenia și susținerea sa, de colaborarea excelentă care trebuie să existe între liderii naționali și cei din teritoriu. La fel ca domnia sa, consider sfântă misiunea mea pentru ținutul binecuvântat pe care îl reprezint și pentru care bat la ușa tuturor ministerelor și instituțiilor centrale relevante de aproape patru ani de zile. Peste tot am găsit susținere și sprijin, ceea ce era de așteptat, noi, maramureșenii, mai ales cei care ne zbatem pentru comunitățile noastre, suntem foarte apreciați la nivel central. Astfel am reușit, într-un singur mandat, să urnesc județul și să-l pun pe drumul dezvoltării, realizare care nu este de neglijat!
Totul pentru oameni, fie că vorbim despre băimăreni, maramureșeni, români în general. Totul pentru Baia Mare și Maramureș, pentru România noastră! Asta ne leagă pe noi, liberalii, în frunte cu președintele nostru. Mulțumesc pentru încredere și pentru susținere! Sunt convins că noi, liberalii, suntem cei care putem cu adevărat schimba în bine traiectoria țării noastre, prin respectul pentru trecut și predecesori, prin credință, prin dorința de a menține valorile și simbolurile care ne definesc, prin dezvoltarea și modernizarea infrastructurii și asigurarea unui trai mai bun pentru generațiile viitoare!
Ionel Bogdan, președintele PNL Maramureș
About author
You might also like
Vești foarte bune pentru justiția din țara noastră – Cristian Niculescu Țâgârlaș, senator PNL
Raportul privind statul de drept în România, publicat de Comisia Europeană, este cel mai bun raport de până acum privind capitolul justiție. Documentul subliniază progresele înregistrate de justiția din țara
Mesajul deputatului Gabriel Zetea, președinte PSD Maramureș, de 1 martie
Stimatele doamne și domnișoare, Cu ocazia Zilei de 1 Martie vă transmit cele mai călduroase urări de primăvară! Fie ca acest început de martie să vă aducă bucurie, reînnoire și
Deputatul Adrian Todoran: Prioritatea PMP – stabilitate economică
Deputatul PMP de Maramureş, Adrian Todoran, vicepreşedinte al partidului la nivel naţional, a atras atenţia asupra pericolului prezentat de alegerile anticipate. Acesta i-a pus în vedere lui Lucian Heiuş, propus
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!