30 de ani de la adoptarea Constituției Republicii Moldova
Senator Cristian Niculescu-Țâgârlaș: ” Astăzi, ca membru al delegației Parlamentului României, am avut oportunitatea de a mă adresa deputaților din Parlamentul Republicii Moldova și înalților oficiali ai țării vecine și prietene, cu un mesaj în care am exprimat mulțumiri pentru deosebita onoare de a fi invitat la celebrarea aniversării a 30 de ani de la adoptarea Constituției Republicii Moldova.”
Parlamentul Republicii Moldova s-a întrunit în data de 29 iulie 2024, într-o ședință solemnă pentru a celebra 30 de ani de la adoptarea Constituției. La eveniment au participat: președintele Parlamentului Igor Grosu, primul ministru Dorin Recean alături de actualii deputați, foști legislatori, președinți ai țării și ai Parlamentului, membrii ai Curții Constituționale, membri ai Comisiei și grupului de lucru pentru elaborarea proiectului Constituției Republicii Moldova și o delegație a Parlamentului României.
Tot în cursul zilei s-a desfășurat Conferința practico-științifică „Constituția Republicii Moldova la 30 de ani și integrarea europeană”, moderată de președinta Comisiei juridice, numiri și imunități, Veronica Roșca și de senatorul Cristian Niculescu-Țâgârlaș, președintele Comisiei juridice de numiri, disciplină, imunități și validări din Senatul României.
În același context, solemn si aniversar, a avut loc și întâlnirea dintre președintele parlamentului Moldovei Igor Grosu cu președintele comiei juridice a Senatului României, liberalul Cristian Niculescu-Țâgârlaș.
Mesajul transmis, în plenul Parlamentului, de senatorul Cristian Niculescu-Țâgârlaș a fost optimist și pozitiv privind viitorul democratic al Republicii Moldova, menționând susținerea fermă pe care Parlamentul României și el personal, o acordă traseului ferm al Moldovei vizând integrarea europeană și euroatlantică.
” În cuvinte sincere și calde, am transmis un mesaj optimist, în care am menționat bunele relații de colaborare între cele două Parlamente, susținerea noastră fermă privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Am subliniat cu tărie că DA, Republica Moldova este un stat independent și suveran, patria comună şi indivizibilă a tuturor cetățenilor săi, care recunoaște şi garantează dreptul tuturor cetățenilor săi la păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identității etnice, culturale, lingvistice şi religioase.” a concluzionat senatorul liberal Cristian Niculescu-Țâgârlaș, președintele Comisiei juridice de numiri, disciplină, imunități și validări din Senatul României.
Cristian Niculescu-Țâgârlaș, senator PNL Maramureș
About author
You might also like
Președintele Comisiei Juridice din Senat: Educația este un factor important în combaterea traficului de persoane
În Camera Deputaților a fost votat proiectul de lege privind combaterea traficului de persoane și a fenomenului de pornografie infantilă. Președintele Comisiei juridice din Senat, Cristian Niculescu Țâgârlaș, unul dintre
Candidații Partidului Național Liberal au dezvăluit prioritățile de dezvoltare pentru Maramureș
Ionel Bogdan, candidatul PNL pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Maramureș, Mircea Cirț, candidatul PNL pentru Primăria Baia Mare, împreună cu candidații la primăriile din jurul municipiului, candidații la
Bătrână de 75 de ani, LOVITĂ de TREN. Intervine un ELICOPTER SMURD
O femeie de aproximativ 75 de ani a fost lovită, în urmă cu puțin timp, de un tren la Țicău, Maramureș. În aceste momente intervin cei de la SMURD Fărcașa
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!