Grupare INFRACȚIONALĂ TRANSFRONTALIERĂ, formată din sirieni și români, DESTRUCTURATĂ de DIICOT. Escrocii facilitau grupurilor ilegale de migranți din Siria, Irak, Iran şi Turcia, trecerea frauduloasă a frontierei României către Bulgaria, Republica Serbia și Ungaria
La data de 29. 07.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală împreună cu polițiști din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române – Direcția de Combatere a Criminalității Organizate, Brigăzilor de combatere a criminalității organizate Timișoara și Oradea, Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră – Direcţia de Prevenire şi Combatere a Migraţiei Ilegale şi a Infracţionalităţii Transfrontaliere, ITPF Timis, STPF Arad si STPF Oradea au pus în aplicare 9 mandate de percheziţie domiciliară, într-o cauză penală având ca obiect infracțiunile de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de migranți.
Din cercetările efectuate a rezultat că, începând cu luna decembrie 2023, pe teritoriul României a fost constituită o grupare infracțională transfrontalieră, de tip piramidal, formată din cetățeni sirieni și români, care au acționat în mod coordonat, facilitând grupurilor ilegale de migranți trecerea frauduloasă a frontierei României către Bulgaria, Republica Serbia și Ungaria.
În schimbul unor beneficii materiale importante, membrii grupului infracțional au asigurat migranților ilegali găzduire temporară în diferite locații, situate atât în zona adiacentă municipiului București, cât și în zona de vest a țării. Pentru activitățile de transport făptuitorii au racolat mai multe persoane (preponderent cetățeni români) care fiind atrase de posibilitatea unor câștiguri materiale consistente într-un termen scurt, au aderat la gruparea de criminalitate organizată și și-au dezvoltat propriile rețele de transportatori.
În urma perchezițiilor efectuate în municipiile Bucureşti, Timişoara, Arad şi în județele Timiş, Ilfov şi Arad, au fost identificați 32 de migranți (proveniți din Siria și Irak). De asemenea, au fost descoperite și ridicate sume de bani în lei și euro, înscrisuri, precum și alte mijloace de probă.
Totodată, în cadrul acțiunii au fost efectuate percheziții, cu sprijinul Inspectoratului General pentru Imigrări Timișoara, la o locație de tip safe-house, situată în municipiul Timișoara, utilizată de către membrii grupului infracțional pentru găzduirea temporară a grupurilor de migranți.
Pe parcursul investigațiilor, începând cu luna ianuarie 2024, au fost interceptate pe ruta Turcia-Bulgaria-România-Ungaria-Austria/Germania 5 transporturi de migranți însumând 70 de persoane (provenind cu precădere din Siria, Irak, Iran şi Turcia) ascunse în mijloace de transport de mare tonaj, care au achitat traficanţilor sume de până la 12.000 de euro.
Au fost puse în aplicare opt mandate de aducere, audierile fiind efectuate la sediul DIICOT – Structura Centrală.
În prezenta cauză penală, a fost inițiat și menținut un dialog constant cu autoritățile din Germania, Ungaria și Austria, prin intermediul EUROPOL, și cu autoritățile din Bulgaria, cu sprijinul SELEC.
La acțiune a fost prezentă o echipă din cadrul EUROPOL – European Migrant Smuggling Centre, precum și polițiști ai Direcției Generale de Combatere a Criminalității Organizate din Bulgaria, pentru acordarea de sprijin în efectuarea audierii migranților depistați în urma activităților desfășurate în zona de vest a României.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale și subunităților teritoriale.
Activitățile au beneficiat de sprijinul jandarmilor Inspectoratului General al Jandarmeriei Române – B.S.I.J., I.J.J. Arad și Timiș.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
DIICOT
About author
You might also like
Consiliul Județean Maramureș – Dezbatere cu mediul de afaceri din județ, pe tema acordării voucherelor de vacanță și angajaților din sectorul privat
Înlăturarea unei inechități și acordarea de vouchere de vacanță și pentru angajații din sectorul privat fost tema dezbaterii găzduită în sala ”Bogdan Vodă” a Palatului Administrativ și moderată de președintele
Două fetițe de 5 ani căutate de părinți, găsite de jandarmii maramureșeni
În data de 27 iunie a.c., în jurul orei 17:30, în timp ce se aflau în efectuarea serviciului, membrii echipei de intervenție a Inspectoratului de Jandarmi Județean ,,Pintea Viteazul” Maramureș
Ionel Bogdan: Am fost alături de colegii mei, Felician Ciceu și Dumitru Marinescu, la depunerea jurământului pentru noi mandate de primari ai administrațiilor pe care le reprezintă, Dumbrăvița, respectiv Tăuții Măgherăuș
Dragi maramureșeni, vă mulțumesc că ați asigurat continuitatea administrației liberale în zona metropolitană. Am fost alături de colegii mei, Felician Ciceu și Dumitru Marinescu, la depunerea jurământului pentru noi mandate
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!