Hora la Prislop NU se desfășoară în acest an – Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș
Hora de la Prislop rămâne un eveniment de tradiție pentru comunitatea maramureșană. Manifestarea este organizată, de obicei, în colaborare cu județele Suceava și Bistrița Năsăud, iar datorită contextului politico-administrativ, am decis că ar fi mai înțelept să nu se desfășoare în acest an.
Se apropie alegerile parlamentare și cele prezidențiale, avem multe priorități la nivel de dezvoltare unde ne-am asumat numeroase investiții și toate acestea au condus la luarea acestei decizii. Intenția nu este de a minimiza importanța Horei de la Prislop. Sunt convins că evenimentul va fi organizat în anii următori, fără să fie politizat de apropierea unor scrutinuri electorale, reflectând doar tradițiile noastre frumoase și valorile maramureșene care ne-au dus renumele departe.
Banii pe care i-am fi alocat pentru organizarea ediției din acest an au fost direcționați în mod strategic către proiecte de infrastructură, educație și sănătate. Acestea vor contribui în mod direct la îmbunătățirea calității vieții maramureșenilor, iar în final acesta este cel mai important aspect. Asta nu înseamnă că nu ne mai bucurăm de evenimente cultural – artistice. Sunt mai multe prevăzute pentru luna august, pe care le susținem, care ne aduc efervescența necesară, dar și vizibilitate și beneficii economice imediate pentru comunitatea noastră.
Sunt conștient că această decizie va fi cel mai probabil folosită de unii actori de pe scena politică pentru a genera polemici. Aceleași voci care ar fi dorit să politizeze evenimentul și să îl folosească în scop electoral. Decizia este, însă una administrativă, iar cârcotașilor le recomand să se bucure că actuala administrație a județului mai face și lucruri concrete pentru maramureșeni. Sunt convins că de sindrofii nu vom duce lipsa în următorii patru ani.
Pe voi, dragi maramureșeni, vă asigur că rămân același susținător al tradițiilor, cu respect pentru moștenirea noastră culturală și cu dorința de mă dedica și pe mai departe dezvoltării Maramureșului, pentru a vedea maramureșenii prosperând!
Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș
About author
You might also like
VIS DE IARNĂ în Maramureș pentru copii și tineri din 25 de județe
De mai bine de 8 ani încoace, în Maramureş, mai precis la Palatul Copiilor Baia Mare şi Şcoala Gimnazială „George Coşbuc” din Sighetu Marmaţiei, se scrie, printre fulgi de nea,
Preocupare pentru mediu, sănătate și dezvoltare durabilă – Cristian Augustin Niculescu Țâgârlaș, senator PNL
Senatorul Cristian Augustin Niculescu Țâgârlaș: ” Am fost onorat să particip, la Lisabona, în calitate de membru al Delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), la reuniunea
Ce loc FRUMOS în MARAMUREȘUL ISTORIC, România. Recunoști mănăstirea? – Să cunoaștem Maramureșul (16)
Maramureș, o regiune pitorească din nord-vestul României, este un adevărat paradis pentru iubitorii de turism rural și tradițional. Cu peisaje montane spectaculoase, sate tradiționale bine conservate, biserici de lemn UNESCO
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!