AJUTOR pentru ÎNCĂLZIREA LOCUINȚEI în sezonul RECE 2024-2025
Persoanele singure și familiile cu venituri mici pot beneficia de ajutor pentru încălzirea locuinței în perioada 1 noiembrie 2024 – 31 martie 2025. Acest sprijin este destinat acoperirii costurilor pentru gaze naturale, energie electrică sau combustibili solizi și petrolieri.
Pentru a beneficia de acest ajutor, venitul net mediu lunar pe membru de familie trebuie să fie sub 1.386 de lei. În cazul persoanelor singure, venitul nu trebuie să depășească 2.053 de lei. Pensionarii ale căror pensii au fost majorate ca urmare a recalculării pot beneficia de acest ajutor dacă în luna august aveau venituri sub aceste limite.
Cererea pentru acordarea ajutorului se poate obține de la primăria localității de domiciliu sau de pe site-ul acesteia și trebuie depusă până la 15 octombrie 2024. Dreptul la ajutor se stabilește începând cu luna depunerii cererii pentru cei care transmit documentele până pe 20 ale lunii respective.
Ajutoarele sunt acordate de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială prin agențiile teritoriale, instituții subordonate Ministerului Muncii și Solidarității Sociale.
Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială-ANPIS
About author
You might also like
Am votat proiectul de lege privind NEIMPOZITAREA PENSIILOR sub 3000 lei – Călin Bota, deputat PNL
Mai facem un pas spre asigurarea echității în sistemul de pensii. Ieri, am votat în plenul Camerei Deputaților proiectul de lege privind neimpozitarea pensiilor sub 3000 lei, un proiect inițiat
Baia Mare. În perioada 10 octombrie 2024 – 24 octombrie 2024 se ÎNCHIDE temporar jumǎtatea benzii de mers de pe strada Vasile Lucaciu (sens spre strada Electrolizei)!
Municipiul Baia Mare anunță avizarea favorabilă de către Comisia Municipală de sistematizare a circulației a cererii unei societăți comerciale de a închide temporar jumătate din banda de mers de pe
Florin-Alexandru Alexe, deputat PNL Maramureș: Guvernul Ciucă urmează să finanțeze construcția podului peste Tisa, amenajarea râului Săsar și finalizarea lucrărilor la barajul Runcu
Sunt mândru că fac parte din echipa de parlamentari liberali care reprezintă Maramureșul. A fost un an dificil, dar plin de reușite pentru județul nostru. Împreună cu senatorul Cristian Niculescu Țâgârlaș și
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!