Radu Preda: Nicolae Ciucă este o reală șansă pentru PNL și pentru România
Academicianul și teologul Radu Preda subliniază, într-un mesaj postat pe rețelele sociale, importanța unei conduceri politice responsabile și bine pregătite. “Nicolae Ciucă este o reală șansă pentru PNL și pentru România. Înainte de toate, este o persoană onestă, cinstită, fără pletoră. Așa cum l-am cunoscut eu, și pot pretinde că între timp l-am cunoscut bine, are ceva care ne leagă profund. Nu este om politic. Nu are politicianismul în sânge, slujind binelui comun cu un fel de naivitate la limita sinuciderii. Nu este un rău mai mic, ci o alternativă. Asemeni mie, scuze pentru comparație!, este în mijlocul lumii fără ambiții lumești.
În rest, de la chestiuni privind apărarea militară, de management, de calibrele munițiilor – azi, la prânz, am discutat intens pe temă – la cele legate de asistența socială (copiii cu dizabilități, mamele care își cresc singure pruncii etc.), omul este atașat de chestiuni reale față de care se comportă responsabil. Nu spune năzbâtii. Nu ia mizeria lumii drept pretext sau reclamă. Un bărbat în care bate o inimă de soț, de tată, de bunic.
Știu că ceea ce scriu poate fi interpretat răutăcios, dar ca unul care, acum trei ani, m-am întors în România după anii, puțini, de pastorație în diaspora, am dat peste cineva de la care nu aveam nicio așteptare. Dimpotrivă. Mă gândeam ce caută un militar în politică și credeam că acesta este semnul finalului culturii noastre civile. Nu mă așteptam la nimic. Ei bine, discutând pe malul Dunării aproape zece ore, până la orele fragede ale zilei de după, am priceput că el poate fi cel mai potrivit.
Da, da. Nu sunt în asentimentul nici măcar ar prietenilor mei. Cu toate acestea, dacă tot avem războiul la ușă, acum sau peste un deceniu, cred ferm că un asemenea om de stat este fix ce ne trebuie. Nu altul. Nici alta. Duritatea epocii pe care o trăim fără să o și înțelegem cere alte profile. Iar el, personal, mi se pare ceea ce trebuie.
Nu lungesc. Entuziasmul meu față de oameni politici este limitat. Spre zero. În cazul lui, el nefiind o tipologie “clasică”, cred că am văzut pe cineva care își poate sluji Patria. Și pe noi”, a transmis academicianul și teologul Radu Preda.
Partidul Național Liberal își reafirmă angajamentul față de viitorul României și propune o echipă de candidați pregătită să ducă țara către o nouă etapă de dezvoltare economică și socială. Candidații PNL sunt oameni cu experiență în domeniile lor de activitate, care au dorința reală de a contribui la modernizarea și dezvoltarea României.
“România are resursele și potențialul de a deveni o țară mult mai dezvoltată, de referință pe scena internațională, dar pentru a atinge acest obiectiv este nevoie de încredere în lideri care pot realiza această schimbare. Partidul Național Liberal are cel mai bun program de guvernare pentru 2024-2028, cei mai buni candidați cu inițiative care pun dezvoltarea și bunăstarea națională pe primul loc. Doar împreună, prin munca noastră și încrederea românilor putem participa la construirea unei Românii mai puternice, mai sigure și mai prospere”, a transmis Ionel Bogdan, președinte PNL Maramureș și candidat la Camera Deputaților.
Comandat de PNL Filiala Maramureș, Cod AEP: 11240002
About author
You might also like
Nord Literar – număr dublu pe iulie-august
Un nou număr al revistei de cultură „Nord Literar” a ieșit de la tipar, de data aceasta într-o formulă de 24 de pagini. „Cred în memoria interioară, care te ajută
Primarul interimar Ioan Doru Dăncuș accelerează proiectele vitale pentru Baia Mare. Întâlnire cu secretarul de stat Ioan Lucian Rus la Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului
Ioan Doru Dăncuș, primarul interimar al municipiului Baia Mare, s-a întâlnit luni, 29 ianuarie 2024, la Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului cu secretarul de stat Ioan Lucian Rus pentru a
Arta de a vorbi frumos…
În data de 17 ianuarie, în cadrul Facultății de Litere CUNBM, s-a desfășurat workshop-ul “Retorică și hermeneutică în discursul contemporan”. La această activitate au participat studenți ai specializărilor Jurnalism și
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!