sfara tours orizontal va ureaza un 2021 plin de calatorii!

Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au intervenit pentru salvarea unei cabaline

Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au intervenit pentru salvarea unei cabaline

În 15 noiembrie 2024, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au emis primul ordin de plasare în adăpost în cazul unei cabaline.

Aceștia au fost sesizați, în jurul orei 16.00, cu privire la faptul că, în zona Pirită din Baia Mare, un cal este ținut în condiții precare, neîngrijit, fără a fi hrănit și având multiple leziuni.

În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, împreună cu efective din cadrul Poliției Municipiului Baia Mare și luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale, constatând faptul că cele sesizate se confirmă.

În comunitate a fost identificat deținătorul cabalinei, un tânăr de 25 de ani. În urma examinării efectuată de către ofițerul specialist medic veterinar, asupra exemplarulului cabalin, acesta fiind nemicrocipat, s-a constatat faptul că prezenta mai multe leziuni datorate unei exploatări necorespunzătoare, aflându-se într-o stare de sănătate mediocră.

În urma celor constatate, polițiștii specializați au emis ordin de plasare în adăpost, fiind încredințat unei asociații din Baia Sprie.

În continuare, polițiștii efectuate verificări pentru stabilirea tuturor aspectelor în cauză.

Recomandăm cetățenilor să sesizeze orice situație similară, în care animalele ar putea fi în pericol de abuz sau abandon!

IPJ MARAMUREȘ

Previous ȘOC! Vasile Vlașin: “Știai că în fiecare zi mor 400 de români la fel cum a MURIT Silviu Prigoană? Urmărește până la final acest video pentru că am un super CONCURS cu PREMII SPECTACULOASE
Next Ionel Bogdan: Doar oamenii pot garanta un viitor prosper pentru România, pentru comunitate, familie, țară. 6500 de liberali au participat astăzi la întâlnirea regională a Partidului Național Liberal din Cluj-Napoca

About author

You might also like

Actualitate 0 Comments

Baia Mare. În perioada 10 octombrie 2024 – 24 octombrie 2024 se ÎNCHIDE temporar jumǎtatea benzii de mers de pe strada Vasile Lucaciu (sens spre strada Electrolizei)!

Municipiul Baia Mare anunță avizarea favorabilă de către Comisia Municipală de sistematizare a circulației a cererii unei societăți comerciale de a închide temporar jumătate din banda de mers de pe

Actualitate 0 Comments

Oportunitate de promovare în cadrul Târgului de Turism al României 2024 – ediția de toamnă

Consiliul Județean Maramureș va participa la cea de-a 50-a ediție a Târgului de Turism al României 2024, eveniment care se va desfășura la București, în perioada 21-24 noiembrie. Pe această

Actualitate 0 Comments

MARAMUREȘ – Vreme predominant senină și rece, cu temperaturi sub zero și riscuri de gheață

Vremea a fost frumoasa, dar rece noaptea si dimineata, izolat geroasa. Cerul a fost mai mult senin. Vantul a suflat in slab, la moderat, cu intensificari temporare de pana la

0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!

Leave a Reply