sfara tours orizontal va ureaza un 2021 plin de calatorii!

ALDE susține atragerea de investiții și demararea exploatărilor pe platforma maritimă a Mării Negre

ALDE susține atragerea de investiții și demararea exploatărilor pe platforma maritimă a Mării Negre

De altfel, noi după ce legea a fost votată în Parlament și trimisă spre promulgare am expus punctul nostru de vedere care avea în vedere completarea legii cu deducerea costurilor de operare ce aveau în vedere descoperirea și explorarea zăcămintelor.

ALDE consideră că opțiunea Senatului de a respinge solicitarea de reexaminare a legii offshore venită din partea președintelui Iohannis este decizia corectă, pentru că observațiile președintelui erau generale, fără să existe chestiuni punctuale care să fie corectate.

În ceea ce privește amendamentele aduse de Senat legii offshore, ALDE își reiterează punctul de vedere potrivit căruia singura completare necesară era cea privind acordarea posibilității de deducere fiscală a cheltuielilor de explorare, cele care preced începerea exploatării.

Varianta care a venit din Senat este în principiu corectă. Ea introduce o serie de amendamente asupra cărora colegii noștri, foști și actuali miniștri ai Energiei, au reflectat și avem două chestiuni pe care le-am ridicat în ședința Comisiei reunite de buget-finanțe și industrie, motiv pentru care s-a și amânat dezbaterea.

Aceste două chestiuni se refereau la clarificarea perioadei în care prevederile fiscale rămân neschimbate și la plafonul de deductibilitate fiscală.

Pe scurt, ALDE consideră că această lege nu trebuie să introducă un tratament special pentru investițiile pe platforma maritimă, ci să se conformeze Legii petrolului.

Adică, perioada în care contractul este valabil 30 de ani se poate prelungi o singură dată pe o perioadă de 15 ani și nu în formula care a venit din Senat, anume aceea a prelungirilor succesive fără să se facă nicio menționare expresă.

Așadar, așa cum este în prezent legislația este foarte posibil ca odată începută această lege și odată începută exploatarea gazelor să existe o perioadă de circa două decenii pentru care prevederile fiscale prevăzute în lege să rămână stabile.

Statul român își manifestă dorința de a garanta stabilitatea fiscală așa cum o cere Legea petrolului.

A doua chestiune se referă la plafonul de deductibilitate. Am fost de acord să introducem și costurile inițiale în costurile de deductibilități, păstrând însă plafonul de 60% din limita veniturilor suplimentare așa cum se prevede în anexă.

Evaluările noastre arată că în această formulă statul român câștigă mai mult de jumătate din ceea ce se obține. Cu aceasta am vrea să înlăturăm suspiciunile că legea dezavantajează statul român.

Prin legea offshore și prin extragerea de gaze de pe platforma maritimă, România intră în primul cerc al cărții energetice care se joacă astăzi în Europa, devine furnizor real de energie pentru Europa și asta sporește și importanța și prestigiul României.

Cornelia Negruț, președinte ALDE Maramureș

 

Previous ALDE nu se va implica în campania pentru REFERENDUM
Next PSD și ALDE încalcă Constituția. Nu vor reducerea numărului de parlamentari la 300

About author

You might also like

Actualitate 0 Comments

Ție ce-ți aduce IEPURAȘUL de la Sfara Tours? Super OFERTĂ de Paște în EGIPT dar și alte oferte la început de SEZON

… ca tot vine iepurasul🐰 cu daruri🎁 de Paste, venim si noi cu o super oferta in Egipt, Hurghada🏖, cu plecare din Cluj Napoca✈ in data de 28.04.2021, 8 nopti!!!😁😁😁

Actualitate 0 Comments

Deputatul Călin Bota A INIȚIAT și i-a fost VOTAT proiectul de lege în domeniul producerii de energie electrică din resurse regenerabile

Proiectul de lege privind facilitarea investițiilor în vederea producerii de energie din surse regenerabile pe terenuri agricole extravilane din categorii inferioare, pe care l-am semnat în calitate de inițiator, a

Actualitate 0 Comments

Deputatul PNL Călin Bota solicită Ministrului Economiei să îl demită pe directorul general interimar Conversim, care are cazier fiscal

Deputatul PNL Călin Bota i-a solicitat ministrul Economiei, Florin Spătaru, în cadrul unei întrebări trimise oficial, să ia măsuri pentru eliberarea din funcție a directorului general interimar al Conversmin, Grigore

0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!

Leave a Reply