BREAKING NEWS

Weekend de foc: Pompierii au intervenit în peste 5.300 de situații de urgență

Cele mai numeroase misiuni, în acest interval, au fost gestionate de echipajele SMURD, care au acordat asistență medicală de urgență și au intervenit pentru descarcerarea victimelor accidentelor rutiere. Astfel, peste 3.900 de persoane au beneficiat de măsuri de prim ajutor.

De asemenea, în ultimele 72 de ore, colegii noștri au intervenit la 933 de misiuni destinate protecției comunităților, printre care se numără salvarea persoanelor și animalelor aflate în pericol, gestionarea incidentelor CBRN și alte situații care puneau în pericol siguranța cetățenilor și a bunurilor acestora.

Și în acest weekend, incendiile au continuat să reprezinte o provocare majoră, cu 455 de cazuri gestionate de echipajele de stingere. Aproape două treimi dintre acestea au fost incendii de vegetație, afectând peste 1.100 de hectare de miriști, fond forestier, vegetație uscată și deșeuri menajere.

Pe parcursul acestui interval, 30 de persoane aflate în situații critice au fost salvate datorită intervenției prompte și eficiente a echipajelor operative.

În ceea ce privește măsurile de protecție a populației, în acest sfârșit de săptămână, au fost emise 111 mesaje de avertizare prin intermediul sistemului RO-ALERT, cele mai multe dintre acestea semnalând prezența animalelor periculoase în proximitatea locuințelor.

Pentru siguranța dumneavoastră și a celor dragi, fiți prevăzători și consultați sursele oficiale de informare!

Accesați platforma națională de pregătire pentru situații de urgență, disponibilă la adresa https://fiipregatit.ro și descărcați, gratuit,  aplicația DSU, care oferă informații utile despre prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență, din AppStore sau Google Play.

Sursa: IGSU

Partajează acest conținut: