Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au emis ordin de plasare în adăpost pentru un exemplar cabalin din Vălenii Lăpușului, după ce au constatat că acesta era ținut în condiții necorespunzătoare și prezenta urme vizibile de agresiune. Intervenția a fost declanșată în urma unei sesizări primite prin SNUAU 112, iar verificările efectuate au confirmat situația gravă în care se afla animalul.
Calul a fost ridicat și încredințat unei asociații specializate în protecția animalelor, unde beneficiază acum de hrană, apă, adăpost adecvat și îngrijiri medicale. Proprietarul a fost sancționat cu două amenzi contravenționale în valoare totală de 6.000 de lei, conform Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor. În paralel, a fost deschis un dosar penal pentru rănirea cu intenție a unui animal, dosar aflat sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Lăpuș.
Autoritățile reamintesc tuturor deținătorilor de animale obligația de a le asigura hrană, apă, adăpost corespunzător și îngrijiri medicale la nevoie, subliniind că nerespectarea acestor prevederi poate duce la confiscarea animalului și aplicarea sancțiunilor prevăzute de lege.
Acest caz confirmă încă o dată necesitatea demersului legislativ înregistrat în Parlament cu numărul B231/2025, inițiat de senatorul Cristian Niculescu Țâgârlaș. Proiectul, inspirat de cazul dramatic Falko, vizează înăsprirea sancțiunilor și accelerarea procedurilor prin care animalele aflate în pericol pot fi ridicate și puse în siguranță (citește AICI articolul inițial). Sprijinit de lideri politici precum Hubert Thuma, deputatul Andrei Baciu și senatoarea Nicoleta Pauliuc, acest demers răspunde direct apelurilor societății civile pentru o lege mai clară și mai eficientă în combaterea cruzimii față de animale.
Cazul de față demonstrează încă o dată că asociațiile de protecție a animalelor sunt parteneri esențiali ai autorităților publice în intervențiile de salvare și îngrijire a animalelor aflate în suferință.

Partajează acest conținut: