PERICOL major. A DERAIAT Mocănița la Vișeu de Sus. Printre VICTIME este și un copil. Autoritățile ASCUND faptul că zilele trecute a mai DERAIAT un vagon. Viețile turiștilor, în PERICOL!
Mocănița este unul dintre punctele de atracție cele mai apreciate de către truriștii sosiți în zona Maramureșului istoric. Azi, locomitiva Mocăniței a deraiat de pe șine iar cei 200 de călători au trecut prin clipe de coșmar.
Potrivit ISU Maramureș, 3 echipaje SMURD și 3 Ambulanțe s-au deplasat la fața locului iar 6 persoane și un copil au fost duși către unitățile medicale. Printre salvatori s-au aflat și 4 salvamontiști de la Vișeu.
Pentru că apelul la 112 anunța doar că trenul a deraiat și sunt victime, salvamontiștii din Baia Mare s-au pregătit de ce e mai rău și au fost gata să plece în ajutorul colegilor și al victimelor. Din fericire nu a fost cazul.
“Victimele au fost preluate fiind accidentați ușor. Li s-au pus gule cervicale și ce a mai fost necesar. Noroc că am avut acces auto că lucrurile se complicau. Noi am fost pregătiți să mergem în ajutor, neștiind exact dimensiunea evenimentului dar colegii ne-au anunțat că au extras victimele și nu mai este cazul să ne deplasăm”, a declarat pentru Detectivul de Presă ȘOC!, Dan Benga, șef Serviciu Salvamont Maramureș.
Un localnic a scris pe adresa redacției Detectivului de Presă ȘOC! că săptămâna trecută a mai deraiat un vagon, lucru extrem de grav și că acest eveniment nu a fost anunțat public și pentru că nu au fost victime și pentru ca afacerea să meragă mai departe, punând în real pericol viețile miilor de turiști care preferă o călătorie cu celebrul trenuleț cu aburi, Mocănița.
Detectivul de Presă ȘOC! urmează să obțină informații despre acest incident de săptămâna trecută, cazul nefiind confirmat încă.
În Borșa, doar la finele săptâmânii trecute au fost 3.000 de turiști și mulți dintre ei s-au îndreptat spre Mocănință, punându-și, fără să știe, viețile în pericol.
Afluxul turiștilor este în continuă creștere și autoritățile trebuie să garanteze siguranța celor care călătoresc cun vagoanele Mocăniței.
Potrivit salvamontiștilor maramureșeni, în aceste zile, prin pădurile din jurul Borșei, pe munți e ca la piață, atât de mulți turiști existând în zonă.
Adi RUSU
About author
You might also like
Liceul Tehnologic Agricol “Alexiu Berinde” a fost selectat în cadrul programului de transformare a școlilor, „Povestea”
Liceul Tehnologic Agricol “Alexiu Berinde” din Seini, Maramureş a fost selectat în cadrul Programului de transformare a școlilor, „Povestea”, dezvoltat de Wellbeing Institute și Mind Education în parteneriat cu Transylvania
Dana BLEDEA – “UN DAR pentru cei mici” la Sighetu Marmației
Proiectul „Un dar pentru cei mici” se desfășoară de 7 ani, primii 5 la București și ultimii doi la Sighetu Marmației, fiind unul de suflet al Danei Bledea, secretar general
Mihai Apan (Drusal) acuză: Ne distrug, fură și incendiază CONTAINERELE. Primarul Cătălin Cherecheș îi RĂSPUNDE DUR
Războiul dintre Drusal, firma de salubrizare și primăria Băii Mari este departe de a se încheia. Detectivul de Presă ȘOC! a mediatizat pe larg, în ultimele luni de zile, acest
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!