Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsuri preventive împotriva a două persoane acuzate de evaziune fiscală în formă continuată, în dosarul privind mai multe societăți comerciale cu obiect de activitate în transportul alternativ de persoane.
Astfel, inculpatul E.T., asociat și administrator în fapt al acestor firme, a fost reținut pentru 24 de ore pe 19 septembrie 2025. Ulterior, judecătorii Tribunalului București au decis plasarea sa sub control judiciar pentru 60 de zile.
În același dosar, inculpata M.A.G., administrator în fapt al societăților vizate, a fost pusă sub control judiciar pentru 60 de zile.
Potrivit anchetatorilor, în perioada ianuarie 2022 – iunie 2025, cei doi ar fi plătit salarii „la negru” către majoritatea șoferilor și curierilor care lucrau pentru firmele lor, fără a declara și achita impozitele și contribuțiile aferente. Totodată, ar fi omis înregistrarea veniturilor în contabilitate, prejudiciind astfel bugetul de stat cu 18,6 milioane lei.
Procurorii susțin că, în fiecare săptămână, cei doi ar fi împărțit în mod egal sume cuprinse între 15.000 și 23.000 de lei. De asemenea, pentru a evita sancțiunile aplicate de Direcția Generală Antifraudă Fiscală, inculpații ar fi cesionat părțile sociale ale unor societăți către cetățeni străini, continuându-și activitatea pe firme nou-înființate.
Pe durata controlului judiciar, M.A.G. are obligația de a nu părăsi țara, de a se prezenta la organul de urmărire penală ori de câte ori este chemată și de a nu comunica cu persoanele indicate de anchetatori.
DNA precizează că urmărirea penală este în curs și față de alte persoane, iar măsurile dispuse nu înlătură prezumția de nevinovăție.
Sursa: DNA
Partajează acest conținut:

