Primăria Recea a finalizat proiectul derulat din fonduri europene la Centrul Sfântul Nicolae, o investiție în valoare de aproximativ 800.000 de lei, care a vizat dotarea centrului cu aparatură completă necesară pentru recuperarea și sprijinirea persoanelor cu handicap.
Beneficiarii centrului trebuie să aibă domiciliul în Comuna Recea, să dețină certificat de handicap și să fie transportabili. Administrația locală asigură transportul beneficiarilor cu o autoutilitară nouă, special destinată persoanelor cu handicap, achiziționată din economiile realizate în cursul acestui an.
În cadrul centrului sunt oferite servicii integrate, inclusiv masă caldă și asistență de specialitate. Echipa este formată din medic de recuperare, kinetoterapeut, psiholog, asistent medical și asistent social, astfel încât beneficiarii să poată primi îngrijire și sprijin adaptate nevoilor lor.
Reprezentanții Primăriei Recea au mulțumit public Rodicăi Butean și Malicăi Strempel pentru implicarea și eforturile depuse în accesarea și implementarea proiectului.
Totodată, autoritățile locale îi invită pe cetățeni să urmărească prezentarea realizată de persoana responsabilă de activitatea centrului, dedicată celor care vor beneficia de serviciile de recuperare oferite
Partajează acest conținut:


