Bugetul Camerei Deputaților pentru anul 2026 a fost majorat cu aproximativ 20%, în timp ce bugetul Senatului este mai mic decât cel din 2025, diferența de abordare dintre cele două Camere ale Parlamentului generând controverse politice.
Bugetul Camerei Deputaților, instituție condusă de președintele Sorin Grindeanu (PSD), a fost votat în comisia pentru buget-finanțe-bănci și prevede creșteri semnificative ale cheltuielilor interne. Potrivit documentului, cheltuielile de personal cresc cu 8%, sporurile și indemnizațiile sunt majorate cu 28%, cheltuielile cu bunuri și servicii cresc cu 29%, iar sumele alocate deplasărilor cresc cu 25%.
Majorările sunt aprobate într-un context în care, de la 1 ianuarie 2026, intră în vigoare creșteri de taxe și impozite, iar primăriile sunt obligate să majoreze taxele locale, măsuri care vor afecta direct populația și administrațiile locale.
În contrast, bugetul Senatului pentru anul 2026, instituție aflată sub conducerea președintelui Mircea Abrudean (PNL), este mai mic decât cel din 2025, potrivit documentelor bugetare analizate în Parlament, fiind construit pe o politică de reducere a cheltuielilor de funcționare.
Diferența dintre majorarea consistentă a bugetului Camerei Deputaților și reducerea bugetului Senatului a stârnit reacții critice, opoziția invocând un dezechilibru între presiunea fiscală impusă cetățenilor și administrațiilor locale și creșterea cheltuielilor interne la nivelul uneia dintre Camerele Parlamentului.
Partajează acest conținut:


