Situația din Sicilia, Italia, este critică, la câteva zile după debutul fenomenelor severe care au lovit insula.
În acest context, Ministerul Afacerilor Externe a decis prelungirea cu încă 24 de ore a avertizării de călătorie, pe fondul menținerii codului roșu instituit de autoritățile italiene. Deși avertizarea inițială a fost emisă în 19 ianuarie (vezi AICI), consecințele sunt acum vizibile la scară largă.

Presa italiană relatează inundații extinse, străzi și cartiere transformate în torente, drumuri naționale și locale blocate, precum și zone izolate, mai ales în estul insulei. Mai multe școli au fost închise, iar autoritățile locale au dispus evacuări punctuale din zonele cu risc ridicat.
Potrivit Departamentul Național de Protecție Civilă, echipele de intervenție desfășoară sute de misiuni pentru salvarea persoanelor, degajarea drumurilor și limitarea pagubelor, în condițiile în care precipitațiile abundente și vântul puternic continuă să afecteze regiunea, în special zona dintre Munții Peloritani și Etna.
MAE recomandă ferm românilor aflați în Sicilia să evite deplasările, să rămână în spații sigure și să respecte indicațiile autorităților italiene, subliniind că pericolul nu a trecut și că situația rămâne instabilă.
Românii care se confruntă cu situații de urgență pot apela liniile de asistență consulară ale României din Italia.
Partajează acest conținut:


