BREAKING NEWS

Deți Iuga și formația revin în fața publicului „Iubește Moroșenește”

Cu multă bucurie, organizatorii evenimentului „Iubește Moroșenește” anunță prezența, pentru a doua oară, a lui Deți Iuga, unul dintre numele care dau sens și glas horelor cântate „din tată-n fiu”, cu suflet, cu strig și cu acea energie care ridică lumea de la mese și o adună la joc.

Deți Iuga vine în fața publicului cu glasul său curat, profund moroșenesc, care reușește să adune oamenii laolaltă și să le amintească un adevăr simplu și puternic: Maramureșul nu se ascultă, ci se trăiește.

Horile sale sunt cunoscute și îndrăgite, cântate la petreceri, la joc și la sărbători, acolo unde bucuria e sinceră, iar pașii se țin lanț.

Artistul nu urcă pe scenă singur, ci alături de formația sa, oameni care știu să ducă jocul exact acolo unde trebuie și să țină vie energia locului:
Ionuț Trifoi – vioară,
Alex Tarția – taragot,
Vasile Bundas – clapă,
Ionuț Muntean – dobă.

Împreună, transformă fiecare apariție într-o sărbătoare autentică, pun jocul în mișcare, aduc zâmbetul pe fețe și așază Maramureșul la loc de cinste, așa cum merită, din inimă pentru oameni.

Biletele se pot rezerva la numărul de telefon 0754.877.138.

Partajează acest conținut: