Un bărbat în vârstă de 41 de ani este cercetat de polițiști pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, după ce a fost depistat cu o alcoolemie ridicată, în urma unui control rutier.
Potrivit informațiilor transmise de IPJ Maramureș, incidentul s-a produs în seara zilei de 31 ianuarie, în jurul orei 20:00, când polițiștii orașului Baia Sprie, aflați în acțiune pe raza comunei Șișești, au oprit pentru control un autoturism.
La volan se afla un bărbat care emana halenă alcoolică. Testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 1,14 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost transportat la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și dispunerea măsurilor legale, conform legislației în vigoare.
Reprezentanții IPJ Maramureș reamintesc că urcarea la volan sub influența alcoolului reprezintă un pericol major pentru siguranța rutieră și că astfel de comportamente pot avea consecințe grave.
Partajează acest conținut:

