Are loc ultima rundă de negocieri dintre Municipiul Baia Mare și SC Piața Aliment SA în vederea achiziționării Piețelor Izvoarele, Albina și Bilașcu. Un proiect APROBAT, de 17,5 milioane de euro, așteptă stingerea litigiilor în vederea unei piețe noi, moderne cum Baia Mare nu a mai avut dar are nevoie urgentă.
Proiectul unei noi piețe, în valoare de 17,5 milioane de euro, în locul Pieței Izvoarele, este aprobat. Jumătate din sumă provine din fonduri europene, iar cealaltă jumătate din fonduri de la bugetul local.
De ceva vreme a fost fost demarată procedura de achiziție pentru proiectare și execuție și există deja 11 ofertanți. Analiza ofertelor va dura cam 3-4 luni de zile.
Dacă azi se va ajunge la un acord de cumpărare, acesta va lua forma unui proiect de Hotărâre de Consiliu Local. În paralel se va obține în instanță anularea litigiilor conform “împăcării” părților și se va demara procedura de demolare.
Chiar dacă proiectul este aprobat, la semnarea contractului de finanțare, terenul trebuie să fie liber de sarcini. În acordul dintre părți se prevede și dreptul de acces al lui Constantin Mureșan la corpurile de clădiri care nu vor face parte din proiect.
Negocierea a pornit de la aproximativ 3 milioane de euro, s-a coborât la 2,3 milioane de euro, 1,8 milioane de euro iar reprezentanții Municipiului Baia Mare speră să achite, în final, 1,5 milioane de euro.
Partajează acest conținut:


