BREAKING NEWS

Ploi, ninsori și vânt puternic în Maramureș. Drumurile, sub monitorizare permanentă

Vremea capricioasă a pus stăpânire pe Maramureș, unde temperaturile au fost mai ridicate decât normalul perioadei, dar precipitațiile au creat condiții dificile, mai ales în zona montană înaltă. Cerul a fost predominant noros, iar pe parcursul zilei a plouat pe arii extinse. La munte, precipitațiile s-au transformat în ninsoare, viscolită temporar de rafale de vânt de până la 50 km/h.

Cele mai scăzute temperaturi s-au înregistrat în Pasul Prislop și la Cavnic, unde termometrele au coborât până la -3 grade Celsius. În Baia Mare au fost consemnate 4 grade Celsius, în timp ce stratul de zăpadă a ajuns la 30 de centimetri la stația meteo Iezer.

Autoritățile au intervenit prompt pe rețeaua rutieră. Pe drumurile naționale s-a acționat cu patru utilaje și s-au împrăștiat opt tone de material antiderapant pe DN18, în Pasul Prislop, și pe DN17C, Dealul Ștefăniței. Pe drumurile județene au fost mobilizate opt utilaje, care au răspândit 57 de tone de material antiderapant. În prezent, toate sectoarele de drumuri publice din județ au carosabilul curat și umed.

La această oră, în județ plouă, iar în zona montană înaltă fulguiește.

Meteorologii anunță că și astăzi vremea va rămâne deosebit de caldă pentru această perioadă, dar instabilă. Cerul va fi temporar noros, cu ploi slabe pe arii relativ extinse, iar la munte precipitațiile vor fi mixte.

Temperaturile maxime vor ajunge la 10–13 grade Celsius, în timp ce minimele se vor încadra între 2 și 4 grade Celsius. Izolat, în zonele joase, sunt posibile condiții de ceață.

Sursa: Prefectura Maramureș

Partajează acest conținut: