BREAKING NEWS

Taxa de salubrizare în Baia Sprie pentru anul 2026: 20 de lei/persoană/lună. Cine beneficiază de reduceri și cum se face plata

Autoritățile locale din Baia Sprie au stabilit cuantumul taxei de salubrizare pentru anul 2026, aferent serviciilor prestate de SC DRUSAL SA. Astfel, taxa va fi de 20 de lei/persoană/lună, atât în orașul Baia Sprie, cât și în localitățile aparținătoare. Plata taxei se poate face lunar, trimestrial sau anual și se achită pentru fiecare membru al familiei care locuiește în gospodărie.

Sunt prevăzute reduceri de 50% din valoarea taxei pentru următoarele categorii:

  • veteranii de război și văduvele de război;

  • persoanele cu handicap grav sau accentuat și cele încadrate în gradul I de invaliditate;

  • persoanele persecutate din motive politice, deportate în străinătate sau foste prizonieri.

În situația în care un imobil aflat în proprietate nu este locuit, taxa de salubrizare nu se achită, însă este obligatorie depunerea unei declarații pe propria răspundere, însoțită de documente doveditoare, precum facturi de utilități, acolo unde există rețele.

De asemenea, în cazul în care intervin modificări privind numărul de persoane care locuiesc în imobil, dacă locuința nu mai este utilizată sau apar alte situații similare, contribuabilii sunt rugați să anunțe aceste schimbări prin refacerea declarației pe propria răspundere și depunerea documentelor justificative la Serviciile de Comunicare.

615330071_1261939175967389_4275013784005215575_n-535x768 Taxa de salubrizare în Baia Sprie pentru anul 2026: 20 de lei/persoană/lună. Cine beneficiază de reduceri și cum se face plata

Documentele pot fi transmise și electronic, la adresele de e-mail: venituri@baiasprie.ro sau primaria@baiasprie.ro.

Plata taxei de salubrizare se poate realiza la ghișeele Serviciului Venituri (taxe și impozite) sau online, prin platforma www.ghiseul.ro, unde pot fi achitate atât taxa de salubrizare, cât și taxele și impozitele locale ori alte obligații către instituții publice.

Partajează acest conținut: