Polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Ocna Șugatag și cei ai Poliției orașului Cavnic au oprit pentru control, în 26 februarie, în jurul orei 12:00, un vehicul de tip ATV care circula pe raza localității Budești.
În urma legitimării conducătorului auto și a verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au stabilit că bărbatul, în vârstă de 78 de ani, nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Acesta a fost testat și cu aparatul etilotest, rezultatul indicând faptul că nu consumase alcool.
În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, iar cercetările continuă sub supravegherea procurorului de caz, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor.
Partajează acest conținut:

